Junghietu, despre salariul său de 50.000 de lei: Nu corespunde responsabilității
Dorin Junghietu consideră că salariul pe care îl are, în valoare de circa 50.000 de lei, nu corespunde responsabilității pe care o are. Ministrul Energiei a declarat în cadrul podcastului „ZdCe” că și-a ajustat cheltuielile în funcție de noile realități.
Colaj: Știri.mdMinistrul a declarat că în Moldova se trăiește mai ieftin decât la Madrid sau la Haga. În același timp, el crede că leafa pe care o primește nu este suficientă, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.
„Mi-am ajustat cheltuieli în funcție de noile realități. Oricum, cheltuielile lunare din Moldova sau costul de viață, aș spune, în comparație cu Madridul sau cu Haga, sunt mai mici. Reieșind din realitățile financiare, realitățile economice ale țării, este suficientă. Dar reieșind din gradul de responsabilitate pe care un ministru îl are, cel puțin în sectorul energetic, nu consider că este suficientă. Sunt două elemente, poate aparent contradictorii, dar dacă mă uit la situația în care este țara, da, un salariu respectiv este ok. Dar reieșind din gradul de responsabilitate, nu”, a spus ministrul.