main logo
550

Jizdan: Ne convocăm la Parlament doar când procurorul are un dosar în geantă

„A apărut o modă, o tendință în Parlament: noi ne convocăm doar când procurorul are un dosar în geantă”, este afirmația deputatului democrat Alexandru Jizdan, care le reproșează deputaților din majoritatea parlamentară că fac declarații de la tribuna Legislativului prin care indică organelor de drept ce dosare ar fi bine să pornească.

Jizdan: Ne convocăm la Parlament doar când procurorul are vreun dosarFoto: tv8.md

„…Dacă vedeți, noi nu ne-am convocat, săptămâna aceasta nu vor fi ședințe în plen. Probabil că procurorul este ocupat. Iar de la tribuna Parlamentului tot mai des și mai des avem declarații ale deputaților care fac imixtiune în justiție, dau indicații în cadrul comisiilor de anchetă cât și în plenul Parlamentului, că este necesar să intentați proces penal. Este un lucru foarte grav, în nicio țară cu democrație avansată nu o să auziți de la politicieni asemenea declarații, ele aproape sunt de depășirea atribuțiilor de serviciu. Nu știu cine dintre noi, până la urmă, ar trebui să răspundă”, a spus parlamentarul în cadrul emisiunii „Important” de la TVC 21, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

De la începutul activității noului Legislativ, cinci deputați au rămas fără imunitate parlamentară la cererea procurorului general interimar Dumitru Robu. Este vorba despre Ilan Șor, Marina Tauber, Reghina Apostolova și Petru Jardan din fracțiunea Partidului Șor și Vladimir Cebotari din fracțiunea Partidului Democrat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării