Irina Vlah califică reținerea a patru colegi de partid drept abuz
Lidera Partidului Politic „Inima Moldovei”, Irina Vlah, afirmă că reținerea a patru membri ai formațiunii, în urma perchezițiilor desfășurate acum două zile la Comrat, este abuzivă. Ea și-a exprimat speranța că instanța de judecată, care urmează să se pronunțe joi asupra aplicării măsurii de arest, le va face dreptate persoanelor reținute.

Într-un briefing de presă, Irina Vlah a declarat că colegii ei de partid au devenit „victime politice ale unui regim dictatorial ce dorește să închidă gura tuturor celor care îi critică”, transmite Știri.md cu referire la IPN.
„Suntem alături de colegii noștri. Ei au toată susținerea noastră și vom lupta până când li se va face dreptate”, a declarat politiciana.
Potrivit ei, acuzațiile procurorilor sunt absurde, pentru că „vina” lor constă în faptul că instruiesc activiști și critică puterea. „Dar de când a devenit critica guvernării o crimă în Moldova?”, se întreabă Irina Vlah.
Pe 2 septembrie, oamenii legii au efectuat circa 60 de percheziții în sudul țării în cadrul unei cauze penale ce vizează fapte de corupere electorală, finanțare ilegală a partidelor politice și spălare de bani în proporții deosebit de mari, săvârșită de un grup criminal organizat. După descinderile în municipiul Comrat, au fost reținute patru persoane, printre care și viceprimarul orașului.