main logo
2146

Ion Chicu, chemat la Parlament privind COVID-19 în Moldova

Fracţiunea Platformei DA vrea să convoace Biroul Permanent al Parlamentului pentru a stabili data şedinţei parlamentare, la care să fie audiat prim-ministrul, Ion Chicu, referitor la situaţia COVID-19.

Ion Chicu, chemat la Parlament privind COVID-19 în MoldovaFoto: știri.md

Potrivit agenţiei Infotag, preşedintele fracţiunii, Alexandru Slusari, a spus că la şedinţa Parlamentului trebuie să fie discutat planul de salvgardare a economiei Republicii Moldova în contextul crizei pandemice, rectificarea bugetului de stat, furnizarea mijloacelor de protecţie împotriva coronavirusului, precum şi delimitarea clară a atribuţiilor Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, ale Guvernului, Parlamentului şi autorităţilor locale, transmite Știri.md.

"În acelaşi timp, dorim să propunem reluarea activităţilor ordinare ale Legislativului măcar la nivelul comisiilor permanente. Ţara are nevoie de un consens naţional în situaţia critică şi rolul Parlamentului aici este foarte important. Mai avem nevoie de două semnături pentru a convoca şedinţa Biroului Permanent", a spus el.

Totodată, deputaţii Platformei DA, Alexandru Slusari şi Maria Ciobanu, care au iniţiat convocarea Biroului Permanent, consideră că competenţele Comisiei pentru Situaţii Excepţionale sunt vagi şi pot fi interpretate ambiguu.

"Nu este clar modul în care competenţele acestui organ cu statut exclusiv sunt separate de competenţele Guvernului, ale autorităţilor publice locale, ceea ce dă naştere la diverse conflicte şi interpretări.

În timpul stării de urgenţă, situaţia cu dreptul Comisiei şi al Guvernului de a emite decizii excepţionale, care înlocuiesc legile, rămâne neclară. Menţionăm că Comisia, prin deciziile sale, înlocuieşte organul legislativ, deşi acest lucru nu este prevăzut de niciun act normativ", au spus ei.

Potrivit deputaţilor, Comisia admite unele încălcări în activitatea sa, printre care "participarea absolut inadecvată a armatei şi a blindatelor cu mitraliere, care sunt inutile în lupta împotriva pandemiei, dar sunt extrem de periculoase pentru cetăţeni".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării