main logo
2161

Ion Ceban susține că ar urma să fie arestat: Sunt urmărit la fiecare pas

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, susține că ar fi filat la fiecare pas, iar în viitorul apropiat reprezentanții unor structuri de stat ar putea efectua percheziții în biroul său de la Primăria Chișinău și chiar la domiciliu.

Ion Ceban susține că ar urma să fie arestat: Sunt urmărit la fiecare pasFoto: știri.md

Mai mult, Ceban afirmă că ar putea fi chiar arestat petru câteva zile, luni sau mai mult timp, pentru ca să-i fie denigrată imaginea. Declarațiile au fost făcute acum câteva minute, în cadrul ședinței tradiționale de luni de la Primăriei Chișinău, transmite Știri.md cu referire la Ziarulnational.md.

Potrivit lui Ceban, „oamenii de la conducere” ar fi preocupați de denigrarea imaginii sale, însă nu a făcut public niciun nume.

„Deja asta nu mai e o noutate. Plus la asta, în această săptămână am fost informat că sunt urmărit la fiecare pas. Se ocupă de asta oameni serioși din structurile speciale, pentru a face tot posibilul să mă murdărească. 

Mesajul meu pentru acești oameni: să nu vă chinuiți în zadar să aflați unde sunt intrările în Primăria Chișinău și în cabinetul meu. Cheile de la cabinet sunt la paza de la intrarea în primărie, iar cheia de la ușa casei mele o las aici pe birou”, a declarat Ceban în fața angajaților instituției pe care o conduce.

Edilul a adăugat că nu are ce ascunde și că nu îi este frică, în pofida faptului că ar fi șantajat.

„Nu am ce ascunde și nu-mi este frică, chiar dacă li se cere angajaților din structurile de stat să mă șantajeze și să pregătească percheziții la domiciliu, la birou și eventualul meu arest pe câteva zile, luni sau chiar mai mult. Vă invit, welcome. Să știți că voi rămâne, indiferent de acțiunile voastre”, a transmis el.

Ion Ceban a subliniat că reprezentanții partidului de la conducere ar fi contractat serviciile unei companii din România, care urmează să pună în aplicare o strategie de denigrare a imaginii sale.

„Știu că urmează să contracteze serviciile unei companii, în frunte cu o persoană foarte cunoscută în România… Asta îmi transmit prietenii și colegii mei din România. Scopul este elaborarea unei strategii de denigrare a mea și a colegilor mei. Știu că se merge pe la pretori, șefi de direcție, primarii din suburbii”, a conchis Ceban.

Săptămâna trecută, Ion Ceban a afirmat că ar fi fost informat „despre posibilitatea aruncării în sistemului de canalizare a unor pastile, pentru ca nu cumva în Chișinău să nu existe un an în care să nu pută”. Aceste informații i-ar fi fost furnizate „inclusiv de foștii colaboratori ai SIS-ului din municipalitate”, a spus primarul, declarație ironizată din plin pe rețelele de socializare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării