Ion Ceban: Primăria are bani. Consilierii PAS și PSRM nu votează bugetul pentru că vor funcții
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că administrația municipală dispune de resurse financiare suficiente pentru a continua proiectele și programele în anul 2026, chiar și în condițiile funcționării pe baza unui buget provizoriu.
Colaj: Știri.mdÎntr-o declarație publică, edilul afirmă că, la sfârșitul anului bugetar, Primăria Chișinău a încheiat cu aproape 400 de milioane de lei disponibili în conturi și că situația financiară a municipiului este una „foarte bună”, cu mai multe proiecte și programe planificate decât în anii 2024 și 2025 luați împreună, transmite Știri.md.
Ion Ceban declară că, pe parcursul anului 2025, Primăria nu a contractat credite interne pentru a acoperi cheltuielile curente și indică o pondere a datoriei din veniturile proprii de 11%. Totodată, primarul afirmă că municipiul Chișinău beneficiază de investiții în valoare de 4,5 miliarde de lei prin diverse instrumente financiare cu Uniunea Europeană, destinate unor proiecte majore.
Primarul respinge afirmațiile potrivit cărora lipsa votării bugetului ar bloca activitatea municipalității și susține că bugetul provizoriu este unul legal, care permite continuarea lucrărilor de infrastructură, achitarea salariilor și funcționarea instituțiilor subordonate.
În același context, Ion Ceban acuză consilierii PAS și PSRM că ar refuza votarea bugetului din motive politice și că ar încerca să negocieze funcții administrative în schimbul sprijinului: viceprimari, pretori, șefi de direcții și întreprinderi municipale. Edilul afirmă că aceste presiuni ar avea drept scop blocarea activității Primăriei.
„Știți de ce consilierii PAS și PSRM nu vin să voteze bugetul, care este unul perfect? Deoarece încearcă să negocieze cu mine și doresc funcții de viceprimari, pretori, șefi de direcții, întreprinderi, funcții strategice pentru municipiu. Scopul lor este să decapiteze Primăria și să nu putem funcționa. Vor ca eu să dau zeci de oameni afară de la muncă, ca să pună ei în funcții oamenii lor”, declară edilul.
Primarul mai susține că i se solicită proiecte „convenabile” pentru promovare politică și cheltuieli care, în opinia sa, ar trebui asumate de Guvern, nu de administrația locală. Potrivit lui Ion Ceban, asemenea solicitări ar avea drept efect întârzierea proiectelor de infrastructură, a reparațiilor din școli și grădinițe, precum și a lucrărilor de modernizare urbană.
Ion Ceban dă asigurări că activitatea municipalității nu va fi afectată și anunță că, în perioada următoare, vor fi făcute publice proiectele majore planificate pentru anul 2026. De asemenea, edilul avertizează că va face publice eventualele blocaje instituționale care ar putea apărea în procesul decizional.