main logo
2366

Iohannis a sunat-o pe Sandu: Președintele României va veni în R. Moldova

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, luni, o discuţie telefonică cu preşedintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul căreia s-a convenit extinderea şi aprofundarea Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Chişinăului, un prim pas în acest sens urmând să fie vizita oficială pe care şeful statului român o va efectua în perioada următoare în RM.

Iohannis a sunat-o pe Sandu: Președintele României va veni în R. MoldovaFoto: Radio Chișinău

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis preşedintelui ales al Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, în cadrul unei discuţii telefonice din această dimineaţă, felicitări din partea României şi a sa personal pentru victoria covârşitoare obţinută în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din data de 15 noiembrie 2020. 

Preşedintele României şi preşedintele ales al Republicii Moldova au convenit în cadrul discuţiei că obiectivul principal în relaţia bilaterală îl reprezintă extinderea şi aprofundarea Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova dintre cele două state, în beneficiul direct al tuturor cetăţenilor Republicii Moldova. 

În acest scop, un prim pas îl va reprezenta vizita oficială pe care preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, o va efectua în Republica Moldova în perioada următoare, la invitaţia doamnei preşedinte Maia Sandu, după preluarea mandatului prezidenţial", arată Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat de presă, transmite Știri.md cu referire la Stiripesurse.ro.

Preşedintele Iohannis a transmis că rezultatul obţinut de Maia Sandu reprezintă "o victorie a democraţiei", "marcând un pas decisiv în direcţia parcursului european ireversibil al Republicii Moldova, pe care România l-a susţinut permanent şi îl va susţine şi în continuare, fără rezerve".

"Cetăţenii Republicii Moldova s-au exprimat în mod clar, prin votul lor, în favoarea consolidării statului de drept, accelerării luptei împotriva corupţiei şi construirii unor instituţii democratice solide, performante, cu adevărat europene, care să lucreze în beneficiul lor direct. 

Eforturile în aceste direcţii, mai ales prin implementarea reformelor cuprinse în Acordul de asociere încheiat cu Uniunea Europeană, rămân unica garanţie a prosperităţii pentru cetăţenii Republicii Moldova", se evidenţiază în comunicatul citat.

Şeful statului român şi-a exprimat încrederea, totodată, că Republica Moldova va găsi calea pentru generarea unei formule politice de guvernare care să susţină "clar" şi "ferm" programul reformator al preşedintelui ales şi abordarea sa pro-europeană.

"Drumul spre Europa este unul al progresului, cu reforme curajoase, în special în domeniul justiţiei şi în privinţa consolidării democraţiei. România va continua să sprijine Republica Moldova în aceste eforturi. 

În baza Parteneriatului strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, fundament al relaţiei speciale bazate pe comunitatea de limbă, cultură şi istorie, România este pe deplin pregătită să reia cât mai repede posibil dialogul la nivel politic şi tehnic cu Republica Moldova pentru continuarea şi aprofundarea proiectelor comune", a subliniat Administraţia Prezidenţială.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării