main logo
689

Invalidarea alegerilor, un șoc politic pentru susținătorii lui Năstase

Invalidarea rezultatelor alegerilor de către instanța de judecată reprezintă un adevărat „șoc politic” pentru cei care au susținut candidatura lui Andrei Năstase.

Invalidarea alegerilor, un șoc politic pentru susținătorii lui Năstase

Ca urmare, dacă nici opoziția extra-parlamentară și nici socialiștii nu controlează Primăria capitalei, atunci se menține situația anterioară, adică una în care au de câștigat democrații. De această părere este politologul Dionis Cenușa, citat de IPN.

Într-o postare pe Facebook, politologul menționează că în atenție nimerește judecătoarea Rodica Berdilo, care a adoptat o decizie cu adevărat controversată, într-o țară unde justiția se numără printre instituțiile cu cea mai joasă credibilitate. Cel mai recent Barometru al Opiniei Publice (2018) arată că peste 70% din respondenți au puțină sau nu au deloc încredere în justiția moldovenească. În opinia sa, această percepție negativă este față de tot sistemul și are o istorie lungă, la care se adaugă multiplele dosare judecate într-un mod litigios, precum 6-7 aprilie 2009, „Pădurea Domnească” sau „furtul miliardului”. Din acest considerent, deciziile judecătorești vor fi suspectate de trișare și influență politică.

„Primele reacții ale opoziției extra-parlamentare și ale reprezentanților societății civile atacă decizia de judecată și o leagă de calculele și influențele politice ale democraților, împreună sau fără de socialiști. Acest lucru doar confirmă suspiciunile care planează deasupra sistemului judecătoresc și care destabilizează încrederea publică în ceea ce partenerii externi vor să vadă în Moldova – statul de drept”, susține politologul.

Dionis Cenușa mai menționează că opoziția extra-parlamentară promite proteste în masă, care vor fi întrerupte de sezonul de vacanțe. „Acest lucru însă cu adevărat contează mai puțin pentru opoziție, care simte datoria deplină de a reacționa față de această injustiție, provocată de o decizie dubioasă. Or, agitație în ziua alegerilor o fac mulți candidați prin tot felul de căi, este însă aceasta o motivația suficientă pentru a invalida alegeri la care au participat 248,946 de persoane?”, se întreabă politologul.

Cât ține de faptul cine beneficiază din situația creată, deoarece conform unor opinii noi alegeri nu mai pot fi organizate în 2018, politologul consideră că aceasta face ca aliații democraților din Parlament, popularii lui Iurie Leancă, vor deține funcția de interimat în primăria capitalei până la alegerile locale din 2019. Potrivit lui, democrații puteau beneficia chiar și cu Năstase în fruntea Primăriei, deși l-ar fi preferat pe Ceban. „Totuși, cum această răsturnare de situație poate beneficia democrații? În primul rând, capitala revine pe un teren neutru, în loc să fie atașată la agenda politică a PPPDA. Acest lucru înseamnă că sondajele pe care le fac democrații nu arată succese majore de extindere electorală a acestora. De aceea, trebuie de minimizat riscurile care pot veni de la popularitatea prea mare a opoziției extra-parlamentare”, a notat Dionis Cenușa.

În al doilea rând, în opinia sa, invalidarea alegerilor va crea o presiune publică asupra judecătoarei cu pricină și a lui Ion Ceban, care de fapt sunt figuranții vizibili în toată această situația. Potrivit lui, democrații au făcut mai multe declarații post-alegeri prin care au transmis semnalul că susțin candidatura lui Năstase și chiar urmau să-l ajute în noua funcție. Din acest considerent, duplicitatea democraților deși este clară va fi mai greu de contrazis decât vinovăția socialiștilor, care l-au acuzat pe Năstase de agitație electorală și astfel au provocat invalidarea.

„În al treilea rând, declanșarea protestelor în masă pe care le-a promis Andrei Năstase constituie un prilej nou pentru democrați de a testa capacitatea moldovenilor de a se mobiliza și de a protesta în mod eficace. Protestele vor avea loc într-o perioadă deloc simplă și va trebui să depășească obstacole, precum perioada estivală, când o parte din populație este în vacanță, iar alta la munci agricole. Astfel, pe de o parte, democrații vor avea posibilitate a să elimine o parte din „aburii de sub cap”, cu scopul de anticipa eventuale proteste mai mari pe viitor. Pe de altă parte, protestele vor viza socialiștii, pe care democrații îi folosesc în calitate de „dușmani interni” pentru a-și consolida propriul rating. Sigur, va fi o echilibristică complicată pentru democrați, dar aparent ei merg la asemenea riscuri pentru că înțeleg că alegerile parlamentare din acest an sunt cu adevărat importante”, a opinat Dionis Cenușa.

Politologul mai spune că după cazul de invalidare a alegerilor municipale, mai mult ca niciodată se impune întrebarea dacă rezultatele alegerilor parlamentare nu ar putea deveni victimă a justiției, dacă rezultatele nu vor conveni cuiva.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării