stiri Logo
main logo
main logo
621

Inițiativa privind dovada cetățeniei, discutată de unii deputați cu un oficial SUA

Deputații Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii și Elena Grițco, au avut o întrevedere cu Andrew Freeman, șeful Secției Economice din cadrul Secției Politice și Economice a Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Chișinău.

Inițiativa privind dovada cetățeniei, discutată de unii deputați cu un oficial SUAFoto: Partidul Nostru

Potrivit unui comunicat al formațiunii, discuțiile au vizat inițiativa legislativă privind dovada cetățeniei, promovată în Parlamentul Republicii Moldova. În cadrul întrevederii, deputații au prezentat obiectivele și argumentele care stau la baza proiectului de lege, menționând necesitatea unor proceduri clare și transparente în ceea ce privește confirmarea cetățeniei, transmite Știri.md.

Totodată, interlocutorii au făcut un schimb de opinii privind cadrul legislativ existent, practicile aplicate în alte state și importanța asigurării unui mecanism juridic care să protejeze drepturile cetățenilor și să prevină eventuale abuzuri administrative.

Reprezentanții Partidului Nostru au menționat că rămân deschiși pentru dialog instituțional și consultări cu partenerii internaționali pe marginea inițiativelor legislative care vizează drepturile și interesele cetățenilor Republicii Moldova.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici