main logo
4551

Încă un deputat din Republica Moldova, diagnosticat cu COVID-19

Încă un deputat din Republica Moldova a fost diagnosticat cu noul coronavirus.

Cine e al doilea deputat de la Chișinău diagnosticat cu coronavirusFoto: știri.md

Este vorba despre deputatul socialist Vladimir Mizdrenco, transmite Știri.md. Informația a fost confirmată de deputatul Bogdan Țîrdea.

Ulterior, parlamentarul socialist a confirmat pe Facebook faptul că este infectat cu COVID-19. 

„Astăzi, împreună cu alți colegi din fracțiunea PSRM, am făcut testul anti-COVID-19. Cu puțin timp în urmă, am primit rezultatul și este pozitiv. De obicei, cuvântul POZITIV la mine avea o asociere cu lucruri bune, nu și acum. 

Eu mă simt bine, nu simt simptome caracteristice acestui virus. Cu toate acestea, sunt obligat să stau cel puțin 14 zile în autoizolare, sub stricta monitorizare a medicului de familie”, a scris deputatul.

Vladimir Mizdrenco a devenit deputat după alegerile parlamentare din februarie 2019, fiind ales pe Circumscripția nr. 4, care include 31 de localități din trei raioane din nordul Republicii Moldova – Râșcani, Dondușeni și Drochia, fiind reprezentantul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), formațiune de care îl leagă mai multe funcții: este membru al Consiliului Republican, președinte al Organizației teritoriale Râșcani și președinte al organizației de tineret „Garda Tânără”.

Știri.md amintește că potrivit dispoziției din 22 mai, deputații în Parlament sunt obligați să asigure respectarea regimului de autoizolare sub proprie răspundere și să prezinte rezultatele testelor efectuate.

Decizia vine după ce deputatul PDM, Eugeniu Nichiforciuc, a făcut COVID-19.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării