main logo
572

Ilan Șor: Șeful statului, Igor Dodon, mi-a amenințat familia

Președintele Igor Dodon i-a amenințat familia lui Ilan Șor, încercând să facă presiuni asupra liderului Partidului Politic ȘOR.

Ilan Șor: Șeful statului, Igor Dodon, mi-a amenințat familia

Politicianul a declarat însă într-o conferință de presă că nu va ceda acestor presiuni și dacă va fi nevoit va vorbi în public despre mai multe „momente picante” din viața și călătoriile peste hotare ale lui Igor Dodon, inclusiv finanțate de Ilan Șor.

„Șeful statului, Igor Dodon, mi-a amenințat familia, soția și copilul, transmițând că vor avea probleme serioase în Rusia. La rugămintea sa, patronii săi politici și FSB vor crea aceste probleme deschizând dosare penale inventate”, a anunțat Ilan Șor.

El a precizat că Igor Dodon încearcă astfel să facă presiuni asupra sa ca să nu-l critice și să nu spună adevărul. „Nu este prima dată când mă amenință Dodon, dar a depășit orice limită. Este un exemplu cum încearcă să preseze partidul meu și pe mine ca să ieșim din cursa electorală”.

Ilan Șor a solicitat organizațiilor internaționale să ia act de acest atac fără precedent asupra liderului unui partid, dar le-a cerut și organelor de stat să ia măsurile necesare.

Totodată, Ilan Șor a calificat drept „straniu” faptul că Dodon a recurs la asemenea amenințări, având în vedere relațiile lor anterioare. În context, Ilan Șor a remarcat că nu o dată Igor Dodon a zburat cu avioanele lui Ilan Șor, inclusiv la Moscova, s-a folosit de mașinile și casele lui Ilan Șor.

„Am zburat împreună în diferite orașe cu avionul meu. Am mers la Monaco la un meci de fotbal și ca unui prieten apropiat i-am creat condiții foarte bune. Nu aș fi vorbit despre asta, așa cum m-a rugat, dacă nu ar fi fost aceste amenințări la adresa familiei mele, pe care sunt gata să o apăr cu orice preț, inclusiv cu prețul distrugerii relațiilor cu Igor Dodon”, a declarat Ilan Șor.

Totodată, el i-a amintit lui Dodon că i-a acordat și sprijin financiar semnificativ, inclusiv în 2 campanie electorale, la fel cum a făcut și controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, de care acum Dodon „s-a lepădat, sau poate îl va amnistia, așa cum i-a promis”.

În acest sens Ilan Șor a adus și o geantă mare în care susține că a fost „o cantitate mare de ceva de care a primit Dodon”, sugerând că ar fi fost vorba de bani.

„Am spus doar ceva din ce avem sau am avut în comun. Dacă nu va înceta să-mi amenințe familia sau să încerce să scoată partidul pe care îl conduc din campania electorală, voi povesti despre activitatea lui despre care la sigur nu vrea să-și amintească”, a atras atenția Ilan Șor.

El a explicat comportamtul lui Igor Dodon ca fiind mânat de frică. „El este în panică, partidul său cade, iar rezultatele alegerilor pot fi deplorabile, vede cum crește Partidul ȘOR, dar și mai mult este supărat de cum este tratat la Moscova”, a declarat Ilan Șor.

El i-a cerut lui Dodon să înceteze imediat să-i amenințe familia și să ceară scuze în mod public.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării