Ilan Șor: Orhei este mica insulă a comunismului
„Orhei este mica insulă a comunismului”. Este noul calificativ dat de fostul primar al orașului, deputatul Ilan Șor.

Declarația a fost făcută în cadrul evenimentului de deschidere a parcului de distracții „OrheiLand”, transmite Știri.md cu referire la Agora.md.
„Deseori sunt întrebat de ce distracțiile de la „OrheiLand” sunt gratuite. Eu mereu răspund că „OrheiLand” e insula comunismului. Orhei este mica insulă a comunismului. Fiindcă totul e făcut pentru oamenii. […] Orhei este un Monaco moldovenesc”, a declarat Ilan Șor.
În timpul discursului, acesta a mulțumit companiilor private care au investit în acest parc de distracții, fără a da nume.
Sponsorul general al acestui proiect a fost compania care deține magazinele Dutty Free din Moldova, condusă de Ilona Șor, despre care presa scria, anterior, că ar fi mama vitregă a lui Ilan Șor.