Igor Grosu pleacă în Croația: Va participa la Summitul Inițiativei celor Trei Mări
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, participă la Summitul parlamentar al Inițiativei celor Trei Mări. Reuniunea va fi găzduită de legislativul Croației pe 24 și 25 martie.
Foto: Igor Grosu/Știri.mdOficialul de la Chișinău va susține un discurs la forum. La finalul dezbaterilor va fi adoptată o declarație a summitului, cu genericul „Promovarea Inițiativei celor Trei Mări: viziune, responsabilitate, parteneriat”, transmite Știri.md cu referire la IPN.
Totodată, Igor Grosu va avea întrevederi cu omologii săi, printre care președintele Parlamentului Croației, Gordan Jandroković, cel al Albaniei, Niko Peleshi, și șeful Consiliului Național al Slovaciei, Richard Raši. Agenda mai include discuții cu secretara generală a Adunării Parlamentare a NATO, Benedetta Berti, și cu prim-ministrul Croației, Andrej Plenković.
Platformă informală reunește state membre ale Uniunii Europene din regiunea celor trei mări – Baltică, Adriatică și Neagră. Moldova are statut de participant din anul 2023.