Igor Grosu: Ne bucurăm de o atenție sporită din partea prietenilor cehi
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu președintele Senatului Republicii Cehe, Miloš Vystrčil, aflat într-o vizită în țara noastră. Cei doi președinți de Parlament au discutat punctual agenda de integrare europeană a Republicii Moldova și procesul de demarare a negocierilor.
„În ultimii trei ani ne bucurăm de o atenție sporită din partea prietenilor cehi și astăzi am primit din nou asigurări de sprijinul deplin pentru a fi parte din marea familie europeană. Doar în 2023, în țară noastră sunt în derulare proiecte de peste cinci milioane de euro”, a subliniat șeful Legislativului, Igor Grosu, transmite Știri.md.
Printre subiectele abordate de cei doi șefi de Parlament se numără securitatea regională și acțiunile privind consolidarea eficienței energetice.
„După mai bine de 30 de ani, putem spune că am devenit mai puternici instituțional și independenți energetic. Mai avem mult de muncit să dezvoltăm aceste sectoare, dar cu eforturi comune le vom reuși”, a declarat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a evidențiat, de asemenea, că este nevoie de conjugarea eforturilor pentru a lupta cu propaganda și grupările criminale, care acționează pentru a dezbina cetățenii, pentru a corupe politicienii și alegătorii.
„Anul 2024 este un an important pentru parcursul european al țării noastre și orice experiență din partea țărilor care au izbutit ne va fi de mare ajutor, iar Cehia se află printre ele”, a mai spus Igor Grosu.
Foto/video: Multimedia.parlament.md