main logo
1360

Igor Grosu, discuții cu observatorii internaționali despre procesul electoral

Provocările cu care se confruntă Republica Moldova în procesul electoral au fost printre subiectele discutate de președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu reprezentantul Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO), Dritan Taulla.

Grosu, discuții cu observatorii internaționali despre procesul electoralFoto: multimedia.parlament.md

Oficialii au efectuat și un schimb de opinii cu privire la evoluțiile politice și instituționale din țara noastră și impactul lor asupra procesului electoral, transmite Știri.md.

Șeful Legislativului a condamnat ingerințele Federației Ruse în desfășurarea campaniei pentru alegerile prezidențiale și a referendumului constituțional privind integrarea în Uniunea Europeană din 20 octombrie. 

„În pofida influențelor și interferențelor agresive și cinice, suntem determinați să continuăm cursul de integrare europeană a țării. Încercările de a submina procesul electoral prin scheme de corupere a alegătorilor, prin dezinformare, manipulare și amenințări hibride sunt aplicate pentru a-i face pe cetățeni să-și piardă încrederea în instituțiile statului și pentru a compromite atât votul oamenilor, cât și cursul european al țării”, a spus Igor Grosu.

Acesta a precizat că instituțiile statului monitorizează cu atenție situația și cooperează pentru a nu admite subminarea proceselor electorale în țara noastră.

De menționat că Rețeaua Europeană a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) monitorizează alegerile desfășurate în Republica Moldova, din anul 2016. Concluziile și recomandările observatorilor electorali se vor regăsi în rapoartele elaborate.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării