• 0
  • 1
  • 1
  • 0
  • 2
4
  • 0
  • 1
  • 1
  • 0
  • 2
4
1,2K

Igor Dodon: R. Moldova nu mai este un stat capturat

Moldova nu mai este un stat capturat după alegerile din 24 februarie, susține președintele Igor Dodon. El a declarat că atunci lucrurile s-au schimbat, deoarece PDM-ul nu mai controlează majoritatea în Parlament.

Întrebat vineri, în cadrul unei emisiuni de la postul RTR Moldova, dacă statul mai este capturat, așa cum a afirmat chiar el în 2016, de la tribuna Parlamentului, Dodon a spus că „lucrurile s-au îmbunătățit”, transmite Știri.md cu referire la Cotidianul.md.

„Democrații nu controlează Parlamentul. Ei au maximum 40 de deputați, cu Șor și independenții. Înainte de alegeri aveau 60. Acum s-au făcut unii pași înainte. Cei care au votat pentru noi, pentru socialiști, au făcut-o pentru ca Plahotniuc să nu mai conducă țara”, a declarat Igor Dodon.

El s-a mai arătat sigur, în cadrul aceleiași emisiuni, că în cazul în care vor avea alegeri anticipate în acest an, socialiștii vor câștiga mai multe mandate, întrucât electoratul de stânga „nu va mai vota cu Usatîi, Șor și alți „spoileri”.

Igor Dodon a afirmat că „la felul în care decurg lucrurile, șansele să aibă loc alegeri anticipate sunt deja de 70%”.

Perioada lunilor septembrie-octombrie este cea mai probabilă pentru desfășurarea noului scrutin, a mai spus Dodon.