main logo
473

Igor Dodon, o nouă vizită în Rusia: Se va întâlni cu Vladimir Putin

Preşedintele Moldovei, Igor Dodon, a declarat că întrevederea sa cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va avea loc la mijlocul lunii mai la Soci, în marja reuniunii Consiliului Uniunii Economice Eurasiatice (UEEA).

Ce vrea să discute Dodon cu Putin la viitoarea întâlnireCe vrea să discute Dodon cu Putin la viitoarea întâlnire.

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta el a declarat joi seara, în cadrul "liniei directe" cu utilizatorii reţelei de socializare "Odnoklassniki".

"Sper mult că la reuniunea Consiliului UEEA va fi aprobată hotărârea privind acordarea pentru Moldova a statutului de observator în cadrul acestei organizaţii. Pentru noi acest lucru este foarte important şi sperăm că o astfel de decizie va fi luată pe 14 mai. Desigur, în marja forumului vor fi şi întâlniri bilaterale", a spus Dodon.

Potrivit lui, "avem ce discuta cu preşedintele Vladimir Putin".

"Este vorba de chestiuni legate de dezvoltarea relaţiilor bilaterale. De acţiunile Guvernului Moldovei, care încearcă să provoace Rusia la măsuri de răspuns. Pe întreg parcursul anului, Guvernul Pavel Filip se ocupă de provocări împotriva Rusiei. Partidul Democrat are nevoie de acest lucru pentru a spune cât de rea este Rusia. De aceea, întreg anul trecut şi primele 3-4 luni ale acestui an, ei au provocat Rusia va cu expulzarea diplomaţilor ruşi, ba cu alte acţiuni antiruseşti pe care nu şi le-au permis nici chiar unioniştii din anii '90", a menţionat Dodon.

Potrivit lui, toate acestea trebuie discutate cu Putin pentru a decide cum se poate lucra în continuare. 

"Sper foarte mult că la etapa actuală nu vor urma anumite sancţiuni dure din partea Rusiei faţă de Moldova, de cetăţenii moldoveni, în special faţă de exportatori şi migranţi. Trebuie, de asemenea, să discutăm agenda bilaterală privind problemele sociale şi comerciale. Ştiţi, în Rusia muncesc 600 mii de migranţii de-ai noştri", a spus Preşedintele.

El nu exclude că întrevederea cu Putin ar putea avea loc mai devreme.

"Săptămâna viitoare, pe 27-28 aprilie, mă voi afla în Federaţia Rusă, la Sankt Petersburg. Acolo am planificată o întâlnire cu conducerea oraşului şi cu diaspora moldovenească. Dar vor fi şi alte întâlniri, inclusiv la nivel înalt", a declarat Dodon.

El a menţionat că la întrevederea cu Putin va fi şi discutată problema reglementării transnistrene.

"Este foarte bine că înainte de plecarea în Rusia, pe 25 aprilie va avea loc întâlnirea cu liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski. Trebuie să vorbim şi despre rezultatele pozitive ale anului trecut, şi despre planurile pentru acest an", a spus Dodon.

El a menţionat că în procesul de reglementare transnistreană au fost obţinute anumite rezultate şi că sunt posibile noi progrese.

"Acum se lucrează intens în problema înmatriculării maşinilor transnistrene, ca acestea să poate participa la traficului internaţional cu numere neutre. Cred că în următoarele săptămâni va fi găsit un compromis pe această temă, iar documentul ar putea fi semnat în luna mai, în cadrul rundei de negocieri în formatul "5+2", iar în iunie acesta ar putea intra în vigoare", a spus Dodon.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării