main logo
959

Harunjen: Procuratura nu pregătea arestarea deputaților care au susținut Guvernul Sandu

Fostul procuror general Eduard Harunjen respinge informaţia că "ar fi existat 60-90 de mandate de arestare a deputaţilor care susţineau formarea Guvernului Maiei Sandu".

Au existat mandate de arestare a deputaților? Răspunsul lui HarunjenFoto: agora.md

Despre aceasta a comunicat Mihai Popşoi, preşedintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor de fapt şi de drept privind tentativa de puci anticonstituţional întreprinsă de Partidul Democrat prin intermediul Curţii Constituţionale şi al Procuraturii Generale, în perioada 7 - 14 iunie, transmite Știri.md.

Potrivit agenţiei Infotag, vineri, în cadrul unui briefing desfăşurat după audierile parlamentare, el a menţionat că "această declaraţie urmează a fi confirmată sau respinsă de procurori în cadrul dosarului pornit".

Deputatul a afirmat că "Harunjen şi-a prezentat propria viziune cu privire la evenimentele de atunci (8-14 iunie - "I."), în special în ceea ce priveşte "scrisoarea semnată de sute de procurori, care a fost percepută ca fiind în susţinerea fostei guvernări".

"El a respins această versiune, dar a spus că a solicitat semnarea unei astfel de scrisori", a spus Popşoi.

De asemenea, a fost audiat Mihail Ciubaciuc, fostul şef adjunct al Inspectoratului General de Carabinieri. 

Popşoi a menţionat că acesta "a informat cum i s-a explica ca să fie îndeplinite ordinul ministrului Alexandru Jizdan, dar nu ale ministrului Andrei Năstase (la acel moment, în Moldova erau practic două guverne - "I."), dar această informaţie va fi deja prezentată în raportul final al comisiei.

La audieri trebuia să participe şi Gheorghe Cavcaliuc, "care a condus Inspectoratului General al Poliţiei în acele zile", însă, potrivit lui Popşoi, "el va fi audiat peste două săptămâni".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării