main logo
1238

Harunjen insistă: Eu nu voi fi cercetat. Nu am uzurpat puterea de stat

După ce Consiliul Superior al Procuraturii a decis să transmită materialele procurorilor pentru ca Eduard Harunjen să fie cercetat în cadrul unui proces penal inițiat anterior pentru uzurparea puterii de stat, fostul procuror general afirmă că decizia CSP nu a fost înțeleasă corect de jurnaliști și el nu poate fi cercetat pentru uzurpare.

Harunjen: Nu voi fi cercetat. Nu am uzurpat puterea de statFoto: tv8.md

„În Procuratura Generală există sesizarea domnului Năstase privind uzurparea puterii de stat de către judecătorii Curții Constituționale și președintele PDM, Vladimir Plahotniuc, care ar fi acționat concertat. 

Decizia de azi a CSP este în mare parte pentru faptul că noi nu am investigat la timp și corect această uzurpare de stat. Consiliul Superior al Procurorilor, din câte m-am informat, a decis ca această parte a sesizării să o transmită acestor procurori care deja fac investigații de pe 20 iunie.

Nu eu am uzurpat puterea de stat. Eu nu voi fi cercetat. Nici instituția. Domnul Năstase și-a prezentat dezacordul cu faptul cât de lent merg aceste cercetări. Eu nu puteam să uzurp puterea de stat fiind procuror general. Eu nu particip la realizarea puterii în stat”, a punctat Eduard Harunjen, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării