point Logo
main logo
main logo
138

Guvernul promite sprijin pentru proiectele de dezvoltare ale municipiului Bălți

Premierul Alexandru Munteanu afirmă că Guvernul va continua să susțină proiectele de dezvoltare ale municipiului Bălți, în urma unei întrevederi avute la Chișinău cu primarul orașului, Alexandr Petkov.

Guvernul promite sprijin pentru proiectele de dezvoltare ale municipiului BălțiFoto: Facebook

Potrivit șefului Executivului, discuțiile au vizat prioritățile municipiului și proiectele considerate necesare pentru dezvoltarea orașului. Printre subiectele abordate s-au numărat infrastructura, serviciile publice și dezvoltarea urbană, transmite Știri.md.

„Am abordat subiecte ce țin de infrastructură, servicii publice și dezvoltarea urbană - lucruri importante pentru confortul și siguranța oamenilor”, a declarat Alexandru Munteanu.

Premierul a precizat că autoritățile centrale sunt pregătite să sprijine administrațiile locale care propun proiecte asumate și inițiative orientate spre dezvoltarea comunităților.

„Guvernul va continua să susțină proiectele care pot îmbunătăți viața oamenilor și pot aduce mai multă ordine, dezvoltare și perspective pentru municipiul Bălți”, a menționat șeful Executivului.

Totodată, Alexandru Munteanu a subliniat importanța colaborării dintre autoritățile centrale și cele locale, afirmând că cetățenii „merită administrații care lucrează, colaborare și proiecte implementate cu succes”.

Întrevederea de la Guvern vine după o vizită recentă efectuată de premier la Bălți, unde au fost discutate prioritățile de dezvoltare ale municipiului.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici