main logo
591

Guvernul anunță ce a discutat Maia Sandu cu premierul din Lituania

Parcursul European al Republicii Moldova, promovarea unei inițiative noi de parteneriat european, dar și cooperarea guvernamentală bilaterală au fost discutate de prim-ministrul Maia Sandu la întrevederea cu omologul său lituanian, Saulius Skvernelis.

Guvernul anunță ce a discutat Maia Sandu cu premierul din LituaniaFoto: gov.md

În context, Premierul de la Chişinău a exprimat recunoştinţa pentru susținerea politică pe care Guvernul Lituaniei o acordă ţării noastre în realizarea reformelor structurale și obiectivelor prioritare ale Republicii Moldova, dar şi pentru acordarea asistenţei pentru dezvoltare şi expertiza necesară, în calitate de membru al Uniunii Europene, de partener bilateral și membru NATO, transmite Știri.md.

Totodată, Maia Sandu a apreciat dialogul politic activ dintre cele două state și a dat asigurări că planul de acțiuni al guvernului se va baza pe implementarea Acordului de Asociere cu UE şi că vor fi întreprinse măsurile necesare pentru a recâştiga încrederea cetăţenilor în instituţiile statului. 

„Ne-am propus ca în cel mai scurt timp să fie întreprinse un şir de acţiuni menite să asigure o justiţie independentă, cu judecători și procurori profesioniști, să construiască instituții puternice și eficiente în lupta împotriva corupției, dar şi ca toți cetăţenii, mai ales cei cu venituri mici, să simtă o îmbunătățire a nivelului de trai.”, a subliniat şefa Executivului.

La rândul său, Premierul Saulius Skvernelis a ținut să evidențieze că Lituania susţine ferm Republica Moldova în implementarea Acordului de Asociere, precum și în alte domenii concrete legate de procesul de integrare europeană, sprijinind demersurile țării noastre în capitalele europene. 

„Republica Lituania este pregătită să susțină o nouă inițiativă de parteneriat european și să ofere asistență Republicii Moldova în lupta împotriva corupției, implementarea măsurilor de prevenire și combatere a spălării banilor și alte domenii importante”, a punctat prim-ministrul lituanian.

Părțile s-au mai arătat deschise față de continuarea negocierilor pentru semnarea Acordului interguvernamental privind recunoaşterea reciprocă a permiselor de conducere și a Acordului bilateral privind reducerea taxelor pentru roaming.

Tot în cadrul vizitei sale la Vilnius, prim-ministrul Maia Sandu a avut o întâlnire oficială cu Președintele legislativului Lituaniei, Viktoras Pranckietis, în cadrul căreia interlocutorii au făcut schimb de opinii în legătură cu fortificarea relațiilor interparlamentare și a schimbului de experiență între legislativele de la Chișinău și Vilnius, evidențiind totodată importanţa schimbului de experiență și preluării bunelor practici europene în ţara noastră.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării