main logo
1030

Guvernul a aprobat trei foi de parcurs pentru aderare: Ce măsuri prevăd

Guvernul a aprobat miercuri trei foi de parcurs în contextul integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Guvernul a aprobat trei foi de parcurs pentru aderare: Ce măsuri prevădFoto: IPN

Potrivit Infotag, foaia de parcurs privind reforma administrației publice a fost elaborată în urma unui screening bilateral împreună cu reprezentanții Comisiei Europene. Aceasta prevede diverse măsuri în acest sens până la sfârșitul anului 2027, transmite Știri.md.

Documentul stabilește „organizarea și coordonarea acțiunilor legate de reforma administrației publice, în conformitate cu angajamentele asumate de Republica Moldova în cadrul parcursului european”, scopul principal fiind asigurarea „dezvoltării unei administrații publice eficiente, transparente și responsabile, orientată spre îmbunătățirea calității serviciilor pentru cetățeni”.

Foaia de parcurs „Statul de drept” prevede măsuri în domenii precum: sistemul judiciar, lupta împotriva corupției, drepturile fundamentale ale omului, lupta împotriva criminalității organizate, cooperarea la nivelul organelor de aplicare a legii, gestionarea frontierelor, politica în domeniul migrației și azilului, politica în domeniul vizelor, cooperarea judiciară în cauzele civile, comerciale și penale.

Foaia de parcurs „Funcționarea instituțiilor democratice” constă în trei grupuri tematice: procesul electoral, funcționarea parlamentului într-un sistem democratic și rolul societății civile într-un sistem democratic.

În ceea ce privește procesul electoral, au fost stabilite mai multe obiective strategice. Creșterea capacității funcționale a CEC, eliminarea factorilor de corupție din procesul electoral, combaterea finanțării ilegale și creșterea transparenței campaniilor electorale, consolidarea capacității organelor de aplicare a legii de a preveni corupția politică și creșterea rezilienței societății prin intermediul comunicării pentru a contracara dezinformarea și influența străină.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării