Grosu: Pentru R. Moldova e esențial ca România să fie un stat european puternic
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut vineri, 9 Mai, o întrevedere cu vicepreședintele Camerei Deputaților din Parlamentul României, Raluca Turcan, care se află într-o vizită la Chișinău, de Ziua Europei.

Șeful Legislativului de la Chișinău a subliniat sprijinul important al României în contextul integrării europene a republicii Moldova și a reiterat că autoritățile de la Chișinău mizează pe faptul că România va fi un stat european puternic și după alegerile prezidențiale, transmite Știri.md cu referire la moldpres.md.
„Pentru Republica Moldova este esențial ca România să fie un stat european puternic, care să continue să ne fie alături și să ne susțină în parcursul nostru european. Este mesajul pe care l-am transmis vicepreședintei Camerei Deputaților din Parlamentul României, Raluca Turcan, care se află într-o vizită la Chișinău, de Ziua Europei”, a scris Igor Grosu pe pagina sa de Facebook.
„Vom face tot posibilul să apărăm democrația, libertatea și pacea pe ambele maluri ale Prutului”, a asigurat șeful Legislativului de la Chișinău.