main logo
5184

Grosu: Lupta nu se termină aici. Kremlinul nu o să ne lase atât de ușor

Deși sunt mulți dintre cei care încearcă să încurce Republica Moldova în drumul său de aderare la UE, președintele Parlamentului declară că autoritățile de la Chișinău vor lupta în continuare și vor acționa pentru a-și realiza obiectivele.

Grosu: Lupta nu se termină aici. Kremlinul nu o să ne lase atât de ușorFoto: Știri.md

„Bandiții nu dorm. Ei înțeleg că e o luptă existențială pentru ei. Kremlinul a investit o groază de bani în acest proiect, care are menirea de a ne opri pe noi din procesul de integrare europeană. Ei sunt doar niște vârfuri de tentacule, dar comandatarul la care trebuie să atragem atenție este Kremlinul. Ei nu-și imaginează cum moldovenii au decis să fie parte a UE. Vă dați seama ce ofensă este aceasta pentru un imperiu”, a declarat Igor Grosu în cadrul unui podcast pentru ZDG.

Fiind întrebat dacă nu consideră că astfel se crează unele precedente periculoase, care ulterior vor fi utilizate împotriva Moldovei, Igor Grosu a menționat că lupta nu se termină aici și Federația Rusă nu o să ne lase atât de ușor. 

„Asta toți o știu. Dar noi o să acționăm, noi avem planurile noastre, avem de deschis negocierile și de câștigat alegerile locale. Iar cei care vor să trișeze, vor fi băgați în seamă”, a mai spus Igor Grosu. 

Ce ține de aderarea Republicii Moldova la UE, potrivit președintelui Parlamentului, semnalele sunt bune, însă mai este de lucru. 

„Nu ne relaxăm. Am fost recent la Dublin, unde am avut mai multe întâlniri cu omologii mei, am discutat cu ei. Dar totul depinde de noi, noi împingem carul, noi trebuie să adoptăm legi, să organizăm alegeri libere și corecte, să nu permitem bandiților să participe la ele”, a conchis Igor Grosu. 

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării