stiri Logo
main logo
main logo
231

Grosu, despre scrutinul din Transnistria: Alegerile de acolo sunt ca cele din Rusia

Speakerul Parlamentului, Igor Grosu, a respins acuzațiile lansate de șeful pretinsului minister al securității din regiunea transnistreană, Valeri Ghebos, care a declarat că autoritățile constituționale de la Chișinău ar încerca să influențeze alegerea noului lider al regiunii separatiste. Așa-numitele alegeri urmează să aibă loc în luna decembrie.

Grosu, despre scrutinul din Transnistria: Alegerile de acolo sunt ca cele din RusiaColaj: Știri.md

„Ei au alegeri? Ei glumesc. Acolo nu-s alegeri. Alegerile de acolo sunt ca și cele din Rusia”, a declarat Igor Grosu, comentând afirmațiile reprezentantului administrației de la Tiraspol, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

Șeful pretinsului minister al securității din stânga Nistrului a susținut, într-un interviu acordat agenției ruse RIA Novosti, că instituțiile de securitate ale Republicii Moldova ar planifica presiuni asupra membrilor structurilor electorale din regiune.

Potrivit lui Valeri Ghebos, membrii pretinselor comisii electorale ar putea fi intimidați, șantajați sau amenințați cu pierderea cetățeniei moldovenești ori cu probleme la traversarea frontierei.

Igor Grosu a declarat că autoritățile constituționale nu comentează „aberațiile” și „alegațiile” administrației separatiste. Totodată, speakerul a acuzat structurile de la Tiraspol de încălcarea drepturilor omului.

„Să nu se plângă ulterior vreun individ în epoleți sau cu o funcție anumită, atunci când o să dea buna ziua cu autoritățile constituționale ale Republicii Moldova”, a mai spus președintele Parlamentului.

Serviciul de Informații și Securitate a declarat pentru Realitatea că afirmațiile reprezentantului administrației separatiste sunt speculative și lipsite de credibilitate, subliniind că instituțiile Republicii Moldova activează în conformitate cu legislația în vigoare.

La rândul său, Biroul Politici de Reintegrare a reiterat că scrutinurile organizate în regiunea transnistreană sfidează suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova.

realitatea.md
Publicitatea ta poate fi aici