main logo
1367

Grigoriu: Există documente care dovedesc implicarea lui Platon în fraudă

Președinta Comisiei parlamentare Laudromat, deputata Platformei DA, Inga Grigoriu, a făcut publice, miercuri, detalii noi din schema spălătoriei rusești de bani prin Moldova, în care sunt implicate firmele, în spatele cărora ar sta controversatul om de afaceri Veaceslav Platon.

Grigoriu: Există documente care dovedesc implicarea lui Platon în fraudăFoto: știri.md

Compania off-shore Ronida Invest LTD ar fi implicată atât în spălătoria rusească, cât și în frauda bancară, spune Inga Grigoriu, aducând în acest sens probe documentare. Amintim că zilele trecute Veaceslav Platon a fost absolvit de pedeapsă în dosarul fraudei bancare, decizie calificată controversată și politizată de mai mulți analiști și juriști, transmite Știri.md cu referire la Anticorupție.md.

„Din păcate, nu pot publica un document secret din anul 2010, în care o instituție națională atenționează Procuratura R. Moldova despre spălările de bani prin segmentul transnistrean și o bancă comercială autohtonă, în care Ronida Invest LLP este prezentă ca una dintre destinațiile banilor originari din Federația Rusă. Însă, voi cere desecretizarea acestuia”, susține Inga Grigoriu.

Deputata Platformei DA spune că în răspunsurile organelor competente și de la Banca de Economii se conturează etapa incipientă a fraudei bancare, demarată în 2010 prin credite neperformante, în urma căreia a avut de suferit o importantă întreprindere regională - S.A. MOLDCARTON. Acest fapt este confirmat și de CNA.

„Ronida Invest LLP, de asemenea este beneficiar și în aceste tranzacții. Tot Ronida Invest LLP a fost beneficiară în cazul banilor spălați prin operațiunea Laundromat. În concluzie, toate instituțiile statului cunoșteau ce se întâmplă, dar schemele continuau fără impedimente. Este mai mult decât clar că în acei ani o grupare criminală a pus stăpânire pe tot ce se putea în acest stat, încercând să îl devoreze ca lăcustele. Pe unii dintre ei Procuratura îi caută cu anii, pe alții îi eliberează, ca fiind curați ca lacrima”, susține deputata Inga Grigoriu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării