main logo
605

Greceanîi: Toți din Secretariatul Parlamentului au decis să rămână cu noi

Ședința de astăzi a Parlamentului a început cu microfoanele conectate, camerele video și lumina aprinsă în sală, spre deosebire de cele două ședințe de sâmbătă și duminică.

Greceanîi: Toți din Secretariatul Parlamentului au decis să rămână

Chiar în debutul ședinței Legislativului, Zinaida Greceanîi a spus că a discutat cu șefii de direcții din Parlament și cu secretariatului Legislativului și a anunțat că toți oamenii din staff rămân în funcții, transmite Știri.md cu referire la Agora.md.

„Am avut o discuție cu șefii direcțiilor și secretariatului Parlamentului. Mulțumesc pentru buna colaborare și înțelegere. Toți rămân în funcție, cei profesioniști și care onest își exercită funcțiile. Ei au luat decizia să rămână cu noi”, a spus speakerul. 

Precizăm că astăzi, la prima oră, pagina online a Parlamentului s-a modificat. Fotografia președintei nou alese, Zinaida Greceanîi, apare pe prima pagină, în locul celei lui Andrian Candu.

Amintim că pe 8 iunie, Igor Kilipii, secretarul adjunct al Parlamentului Republicii Moldova a demisionat din funcție. El a declarat că a fost „permanent sub lovitură” și supus unor presiuni, însă a refuzat să spună concret depre ce este vorba.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării