main logo
1513

Greceanîi, despre soarta Acordului de Asociere UE-Moldova

Poziția Uniunii Europene de susținere a majorității parlamentare și a noului Guvern al Republicii Moldova a fost reiterată în cadrul unei întrevederi a Președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, cu 17 ambasadori ai statelor membre ale UE, acreditați la Chișinău.

Greceanîi, despre soarta Acordului de Asociere UE-MoldovaFoto: a-tv.md

Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a exprimat gratitudine ambasadorilor europeni pentru buna atitudine față de Republica Moldova și pentru încrederea acordată noului Guvern al Republicii Moldova, transmite Știri.md cu referire la a-tv.md.

"Prezența dumneavoastră la ședința din 8 iunie a însemnat foarte mult pentru formarea majorității parlamentare și învestirea noului Guvern", a specificat speakerul.

Zinaida Greceanîi a mai menționat că majoritatea parlamentară își dorește și pe viitor o colaborare strânsă cu partenerii europeni și a dat asigurări că Acordul de Asociere UE – Republica Moldova va fi în continuare implementat.

La rândul său, Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, a menționat importanța asigurării unui dialog constructiv între forțele politice moldovenești, dar și a securității oamenilor în timpul manifestațiilor care au loc în Republica Moldova. 

"Mesajul nostru este următorul: toate acțiunile trebuie să se desfășoare absolut pașnic, fără violențe, iar autoritățile trebuie să asigure securitatea oamenilor", a subliniat Ambasadorul Peter Michalko.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării