main logo
3844

Ghimpu spune că nu a votat-o pe Sandu și e nemulțumit de Chirtoacă

Mihai Ghimpu, președintele de onoare al Partidului Liberal, nu a votat-o pe Maia Sandu în cadrul alegerilor prezidențiale, întrucât, spune el, aceasta ar fi contribuit la distrugerea formațiunii politice pe care a condus-o.

Ghimpu spune că nu a votat-o pe Sandu și e nemulțumit de Chirtoacă

Ghimpu a declarat luni, în cadrul unei emisiuni de la TV 8, că nu a mers la vot în cadrul turului II de scrutin al alegerilor prezidențiale, deoarece nu poate fi de partea „celui care a lovit în mine și în Partidul Liberal”, transmite Știri.md cu referire la Cotidianul.md.

„Este vorba de lupta pe care am dus-o în toți anii aceștia și loviturile care au fost date în PL”, a declarat Mihai Ghimpu.

Totodată, președintele de onoare al PL-ului și-a manifestat nemulțumirea față de comportamentul liderului partidului, Dorin Chirtoacă, în cadrul campaniei electorale. 

În opinia sa, Chirtoacă a „lucrat în campanie pentru Maia Sandu”, dar nu pentru el, pentru partid sau pentru mișcarea pe care a reprezentat-o.

„Dorin Chirtoacă a luptat pentru a-l da jos pe Dodon, nu pentru el și pentru partid, ceea ce nu este tocmai corect”, a mai spus Ghimpu.

Chirtoacă a obținut 1,2% din voturi în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării