main logo
1364

Ghimpu: Legătura Dodon-Plahotniuc-Putin și expulzarea celor 7 turci

Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, afirmă că expulzarea celor şapte cetăţeni turci, directori şi profesori de la Liceul moldo-turc Orizont, s-a produs la cerinţa lui Igor Dodon.

Ghimpu: Legătura Dodon-Plahotniuc-Putin și expulzarea celor 7 turci

Potrivit lui, solicitarea respectivă a şefului statului a fost acceptată de liderul PDM, Vlad Plahotniuc.

Mihai Ghimpu susţine că Vlad Plahotniuc a dorit în aşa mod să facă pe plac Moscovei, pentru a avea deschidere spre Kremlin după alegerile parlamentare din februarie 2019, atunci când, precum declară liberalul, preşedintele PDM ar urma să facă o coaliţie de guvernare cu socialiştii şi ar avea intenţia să federalizeze ţara, împreună cu Igor Dodon, transmite Ştiri.md cu referire la Adevărul.

„Ultimul care ia decizii în republica asta este Plahotniuc”, a notat Ghimpu la emisiunea „Politica Nataliei Morari”, de la TV8. 

El a exclus probabilitatea ca decizia să aparţină SIS-ului sau premierului Pavel Filip. 

Liberalul a subliniat că Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) se subordonează preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, iar şeful Legislativului este prima persoană informată despre toate acţiunile SIS, menţionând că „este de râsul găinilor” că speakerul spune că nu ştia nimic despre acest caz. 

În opinia sa, expulzarea celor şapte cetăţeni turci reprezintă „o decizie politică”, căci ar fi făcut la solicitatea Turciei şi pentru că nu e posibil ca într-o zi să se tragă concluzia că cetăţenii turci reprezintă un pericol la securitatea naţională a ţării. 

Ghimpu a explicat că, chiar dacă cetăţenii turci ar fi un pericol precum comunică SIS, aceştia urmau să fie arestaţi în Republica Moldova, dar nu extrădaţi Turciei. 

Liderul PL a anunţat că pregăteşte un proiect de lege privind crearea unui grup de anchetă pe subiectul celor şapte cetăţeni turci expulzaţi: „Să ne lămurim cu această dictatură şi cu expulzarea acestor cetăţeni nevinovaţi”. 

Amintim că şapte cetăţeni turci, angajaţi ai Liceului moldo-turc Orizont din Chişinău, printre care directorul filialei Durleşti, directorul filialei Ciocana şi directorul filialei Ceadâr-Lunga, au fost reţinuţi de către ofiţerii SIS, după care expulzaţi din ţară, fiind suspectaţi de legături cu o grupare islamistă. 

Presa din Turcia scrie că autorităţile moldovene i-au reţinut şi extrădat pe cetăţenii turci la solicitarea venită de la Ankara. Cetăţenii turci reţinuţi activează la Liceul Orizont, instituţie de învăţământ finanţată de clericul Fethullah Gulen, acuzat de Recep Erdogan că ar fi organizat lovitura de stat din 2016. De atunci, Turcia a pornit o represiune naţională şi internaţională a oamenilor lui Gulen. 

Potrivit unor surse, cetăţenii turci sunt, de asemenea, solicitanţi de azil politic pe teritoriul Republicii Moldova pe motiv că viaţa lor e în pericol în Turcia. Cu toate acestea, autorităţile au luat decizia să-i expulzeze anume în Turcia. 

Directorul adjunct al filialei Durleşti a declarat pentru TV8 că reţinerile SIS s-au produs la comanda preşedintelui turc, Recep Erdogan, pentru că aceştia au refuzat să-l sprijine. El a menţionat că nu există temei legal pentru reţinerea şi expulzarea acestora.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării