main logo
1718

Gheorghe Petic a invitat-o pe noua ministră a Justiției la Penitenciarul nr.13

Fostul polițist de frontieră, Gheorghe Petic, a invitat-o pe noua ministră a Justiției, Olesea Stamate, la Penitenciarul nr.13.

Gheorghe Petic a invitat-o pe noua ministră a Justiției la penitenciar

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Gheorghe Petic, menționează că vrea să-i vorbească despre încălcarea drepturilor deținuților, transmite Știri.md.

"D-na ministră a Justiției Olesea Stamate, solicit ca d-stră personal să vă deplasați la Penitenciarul nr.13 să discut personal cu d-stră. Pentru că vreau să fac niște declarații legate de încălcarea drepturilor deținuților, la care cei din sistem o fac vădit și cu tupeu, mai ales după data de 10 iunie încoace. Vreau să fac declarații în scris și verbal pentru a scoate la iveală niște lucruri care nu vi le va spune nimeni. Să vă aduc la cunoștința care este realitatea în penitenciarele Moldovei, și mai bine ca mine nu cred că va putea cineva să vă redea cum stau lucrurile aici. După cum știți, șeful penitenciarelor Igor Pintea a fugit în concediu și și-a lăsat subalternii de capul lor și ăștia fac ce vor și cum vor", se arată în mesaj.

La 20 martie curent, liderul OT Ungheni ai Platformei DA, Gheorghe Petic, a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare.

Decizia a fost luată într-un dosar intentat pe numele acestuia, în care este învinuit de viol.

De menționat că cazul lui Gheorghe Petic, condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru viol, iar acum riscă încă 7 ani de pușcărie într-un nou dosar, cercetat pentru huliganism, a ajuns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO).

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării