main logo
6745

Generalul Alexei: Plahotniuc a fost membru al grupării criminale Micu

„Vladimir Plahotniuc a fost membru activ al grupări criminale Micu”. Declarația a fost făcută de generalul Alexei, la emisiunea „Puterea a Patra” de la N4.

Generalul Alexei: Plahotniuc a fost membru al grupării criminale MicuColaj: știri.md

„Vladimir Plahotniuc a fost membru activ al grupări criminale Micu, erau 576 de bandiți în această organizație criminală. În fruntea ei, era hoțul în lege - Micu. Este a doua cea mai mare grupare criminală după Bulgaru, cu 582 de badiți.

El a fost membru activ al acestei organizații și Micu i-a dat lui funcția de șef al „obsheak-ului” (banca organizației). Plahotniuc a fost 3 ani jumătate șef al acestei bănci. Pe urmă Micu l-a reprofilat, l-a făcut traficant de ființe umane”, a declarat generalul Nicolae Alexei, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.

Potrivit generalului Alexei , Plahotniuc a reușit și a făcut din Republica Moldova, pe parcursul aflării lui la guvernare din umbră, după modelul unei organizații criminale.

„„Polojeniți” în fiecare raion, teritoriu și așa mai departe, procedeele tactice, formele de administrare, totul după modelul organizației criminale, tactica de acțiuni”.

„După plecarea lui, multe scheme, inclusiv scheme de corupție prin care trec foarte sume enorme de bani, miliarde, multe din ele au rămas în voia sorții, au rămas fără șef măcar că el de acolo de unde este dirijează și administrează treburile aici la noi în Moldova”, a mai declarat Nicolae Alexei.

Anterior, Grigorii Karamalak, alias Bulgaru, a oferit un interviu în care a negat toate acuzațiile referitor la „reținerea sa”. 

El spune că nu a fost reținut de către nicio structură, iar știrea publicată de mai multe media, la începutul acestei luni, este una falsă.

„Nici eu nu pot înțelege toată forfota din mass-media din 1 februarie. Nu este nimic adevărat. A fost o știre falsă, publicată la comandă pentru a mă denigra. Eu intuiesc de unde a venit această „informație””, a declarat Karamalak, într-un interviu pentru argumenti.ru.

Karamalak, care locuiește de peste 20 de ani în Federația Rusă, având și cetățenia acestui stat, a făcut mai multe dezvăluiri despre trecutul său, pentru a explica „de unde a fost lansată provocarea cu arestul”.

„Până să emigrez în Rusia eu aveam o afacere în domeniul vinului în Moldova. Însă în anul 2000, autoritățile de atunci au decis să-mi ia afacerea. Eu am fost reținut, m-au ținut după gratii mai bine de 8 luni, mi se cerea să transmit în proprietatea altor persoane sau structuri, eu categoric am refuzat.

În rezultat, am fost eliberat cu interdicția de a părăsi țara, eram permanent amenințat că se va întâmpla ceva cu mine sau cu apropiații mei. Pentru siguranța familiei am fost nevoit să părăsesc țara mea. Am plecat în Rusia, iar în 2013 am obținut cetățenia acestei țări.

Totuși, uneori mai primesc diferite „clinchete” și eu înțeleg de unde acestea vin.

Pe parcursul mai multor ani, în Moldova era un oligarh scandalos și foarte influent, Vladimir Plahotniuc, cu care am avut neînțelegeri pe mai multe chestiuni.

El mulți ani m-a filat și încerca să se răzbune. Datorită „grijii” sale, în Moldova au fost arestați mulți dintre prietenii mei și parteneri și mi-au fost luate părțile ce-mi aparțineau în unele afaceri.

Aceste confruntări permanente au durat mulți ani, până a venit 2019 când s-a produs „minunea” și păpușarul Plahotniuc a fugit din țară".

În plus, omul de afaceri a negat că ar fi hoț în lege sau că ar fi condus vreo grupare criminală.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării