main logo
827

Gaze lacrimogene la Orhei: ACUM cere pedepse de la Jizdan și Iftodi

Trei deputați ACUM, Alexandru Slusari, Chiril Moțpan și Stela Macari, cer miniștrilor de Interne și Justiție să elucideze circumstanțele aplicării forței și gazelor lacrimogene împotriva protestatarilor pașnici după pronunțarea sentinței lui Gheorghe Petic.

Gaze lacrimogene la Orhei: ACUM cere pedepse de la Jizdan și IftodiGaze lacrimogene la Orhei: ACUM cer pedepse de la Jizdan și Iftodi

Solicitarea se găsește într-un demers expediat în adresa miniștrilor Jizdan și Iftodi, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

Potrivit demersului, deputații mai cer numirea persoanei/persoanelor care au dat Ordine de aplicare acestor măsuri și mai solicită pedepsirea persoanelor ce au emis ordine, precum și a persoanelor ce au aplicat „în mod ilegal și abuziv forța și gazele lacrimogene împotriva pașnici”.

Precizăm că Asociația Promo-LEX și-a exprimat îngrijorarea cu privire la acțiunile forțelor de ordine, spunând într-un comunicat că, consideră aplicarea gazelor lacrimogene drept o măsură disproporționată îndreptată împotriva manifestanților, care nu prezentau nici un fel de pericol pentru autospecială sau pentru forțele de ordine.

În același timp, poliția a spus că gazele lacrimogene au fost folosite pentru că în timpul formării unui cordon ca mașina în care se afla Gheorghe Petic să poată ieși de pe teritoriul judecătorie, un angajat al Inspectoratului Național de Patrulare a fost bruscat. 

Astfel, polițistul a aplicat mijloacele speciale, și anume gaze lacrimogene, pentru a opune rezistență agresiunilor și pentru a permite deplasarea transportului în deplina siguranță. În același timp, IGO a spus că legalitatea acțiunilor polițistului urmează a fi examinată de procuratura din Orhei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării