main logo
10039

Gavrilița și-a cerut scuze pentru spusele despre profesorii nevaccinați

În cadrul unei emisiuni televizate, Natalia Gavrilița a declarat că „profesorii trebuie să se vaccineze și dacă ei nu vor să facă acest lucru să-și caute alte ocupație”.

Gavrilița și-a cerut scuze pentru spusele despre profesorii nevaccinațiFoto: știri.md

Ulterior, pe pagina de Facebook a prim-ministrei a fost postat un mesaj în care Gavrilița își exprimă regretul pentru cele spuse în direct, transmite Știri.md cu referire la Agora.md

„Regret declarația nereușită despre profesorii care refuză vaccinarea, făcută în cadrul emisiunii Politica cu Natalia Morari. Fraza nu reprezintă politica Guvernului în niciun fel. 

Poziția noastră față de această chestiune rămâne neschimbată - profesorii au dreptul să refuze vaccinarea și să continue predarea în clase, atât timp cât dovedesc cu regularitate că sunt negativi la testele COVID-19. 

Trebuie să oferim un mediu sigur copiilor, cadrelor didactice și părinților. Le cer scuze profesorilor pe care declarația mea i-a rănit”, a scris Natalia Gavrilița.

Amintim că, la 23 august curent, CNESP a emis o hotărâre în care este indicat că profesorii nevaccinați trebuie să facă teste la fiecare două săptămâni din cont propriu, fapt care a stârnit mai multe dispute în spațiul public.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării