main logo
334

Gamurari: Codul de conduită propus de PDM nu presupune aplicarea penalităților

Prin propunerea de a elabora Codul de conduită pentru perioada electorală, Partidul Democrat vrea să demonstreze întregii societăți și actorilor politici că își dorește să se stabilească din start niște reguli de joc.

Gamurari: Codul de conduită propus nu presupune aplicarea penalitățilorGamurari: Codul de conduită propus nu presupune aplicarea penalităților

Declarația aparține purtătorului de cuvânt al Partidului Democrat, Vitalie Gamurari. Potrivit lui, este vorba despre o normă de conduită de care să țină cont toți actorii politici, iar instituțiile abilitate ar trebui să monitorizeze respectarea acestor norme, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Purtătorul de cuvânt al PDM spune că acest cod de conduită nu ar presupune penalizări pentru nerespectarea lui, dar monitorizarea de către unele instituții care ar elabora rapoarte și ar face publice încălcările admise de actorii politici, presă și societatea civilă. „Nu este vorba de penalizare, pentru aceasta sunt alte structuri și alte norme, care dacă sunt încălcate, atunci jucătorul politic poate fi penalizat conform legislației în vigoare”, a menționat Vitalie Gamurari în cadrul emisiunii „Fabrika” la postul de televiziune Publika TV.

Deputatul PDM Corneliu Mihalache consideră că ideea elaborării unui cod de conduită este o intenție nobilă a formațiunii. În opinia lui, și societatea, și politicienii, și presa trebuie să-și schimbe atitudinea și să devină mult mai responsabili. „Dacă cetățenii nu vor taxa presa, niciun cod de conduită nu va ajuta”, spune politicianul.

În opinia lui, prin inițiativa creării unui cod de conduită pe parcursul perioadei electorale, Partidul Democrat demonstrează că intenționează să joace cinstit în campania electorală. „Și partidele politice, și cetățenii sunt nemulțumiți de ceea ce se întâmplă în politica noastră, dar mai departe de critică nimeni nu trece”, a notat Corneliu Mihalache.

Marți, 11 decembrie, Partidul Democrat a propus Comisiei Electorale Centrale și Consiliului Coordonator al Audiovizualului să elaboreze un Cod de conduită pentru perioada electorală.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării