point Logo
main logo
main logo
594

Furtună: Integrarea europeană a R. Moldova este încetinită de probleme interne

Președintele Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că procesul de integrare europeană a Republicii Moldova este afectat de deficiențe interne, inclusiv de lipsa de competență în instituțiile statului și de problemele demografice.

Furtună: Integrarea europeană a R. Moldova este încetinită de probleme interneImagine simbol

Într-o postare pe rețelele sociale, Victoria Furtună a criticat modul în care autoritățile gestionează agenda europeană, menționând că, în timp ce la Chișinău se vorbește despre „voință politică”, în Uniunea Europeană există rezerve privind extinderea, transmite Știri.md.

Potrivit acesteia, mai multe state membre ale UE, inclusiv Franța, Germania, Olanda și Italia, nu ar susține în prezent o extindere accelerată a Uniunii. Furtună a invocat și cazul Muntenegrului, care, deși a îndeplinit majoritatea condițiilor, nu a finalizat procesul de aderare.

Furtună a subliniat că integrarea europeană nu este doar o decizie politică, ci depinde de pregătirea internă a statului și a societății.

În același context, Victoria Furtună a făcut referire la evoluțiile demografice, menționând că, în primele 100 de zile ale anului 2026, populația Republicii Moldova ar fi scăzut cu 7.821 de persoane, dintre care 4.554 ar fi emigrat definitiv.

Totodată, aceasta a criticat creșterea numărului de funcționari publici și majorarea cheltuielilor bugetare, susținând că autoritățile nu acordă suficientă atenție problemelor legate de nivelul de trai și migrație.

În opinia sa, procesul de integrare europeană este influențat de capacitatea statului de a răspunde nevoilor cetățenilor și de a crea condiții pentru menținerea populației în țară.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici