main logo
1645

Furtul miliardului, pe agenda Parlamentului: Slusari vine cu propuneri

În contextul în care mâine, 20 august, Legislativul se va întruni în ședință pentru a audia informația privind recuperarea miliardelor furate, fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, susține că ancheta decurge lent.

Furtul miliardului, pe agenda Parlamentului: Slusari vine cu propuneriFoto: știri.md

"Toata lumea cunoaște că cifra recuperată este mai mult decât modestă și că ancheta merge lent, chiar dacă în 2019 am avut multe promisiuni. Dar avem niște cazuri care au tangență cu furtul bancar, însă nu cunosc niciun dosar penal pe acest subiect", a scris fostul deputat Alexandru Slusari, transmite Știri.md.

Totodată, pentru ședința de mâine, Slusari vine cu propuneri.

"Propun ca tot mâine legislativul să examineze raportul comisiei parlamentare de anchetă privind soarta patrimoniul sindicatelor, care demult este înregistrat în secretariatul Parlamentului. 

Acolo este toată istoria escrocheriilor cu bunurile publice, construite din banii întreprinderilor de stat și bugetul unional, înregistrate dubios după sindicatele și înstrăinate la prețuri derizorii grupărilor Plahotniuc-Șor. În acest raport găsiți mai multe companii implicate în devalizarea sistemului bancar și sunt indicate numele rudelor conducerii sindicatelor, care au semnat mai multe documente ce țin de eliberarea creditelor neperformante din 3 bănci furate", mai scrie Slusari.

Potrivit lui, raportul conține materialul necesar pentru a iniția mai multe dosare penale.

Știri.md reamintește că Parlamentul se va întruni în ședințe plenare pe 20 august, cu începere de la ora 10:00, și pe 24 august, începând cu ora 11:00.

În cadrul ședinței plenare din 20 august deputații vor audia raportul de progres privind procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar.

Necesitatea desfășurării unor audieri parlamentare în acest subiect rezidă în interesul sporit al cetățenilor, dar și în faptul că aceasta reprezintă o condiționalitate a Uniunii Europene pentru debursarea celei de-a doua tranșe a asistenței macrofinanciare pentru țara noastră.    

În cadrul ședinței din 24 august, deputații urmează să aprobe mai multe proiecte de lege, în cea de-a doua lectură.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării