Fost deputat: Plahotniuc s-a implicat în această campanie electorală
Oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc s-a implicat în campania electorală din cadrul alegerilor locale din 5 noiembrie.

Cel puțin asta susține fostul său coleg de partid, Eugeniu Nichiforciuc, care a menționat în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4 că fostul lider PDM încă este prezent în politica din R. Moldova, transmite Știri.md.
„Multe persoane au plecat din unele partide politice la indicația lui Vladimir Plahotniuc. Un exemplu este cazul de la Nisporeni, unde domnul Bîtcă din grupul Pro Moldova a plecat la PSDE. Credeți că PSDE-ul nu știa la indicația cui se făcea acest lucru? Lor le convine și se bucură. Un alt exemplu este cel de la Edineț, unde Oleg Sîrbu a revenit în PSDE din Pro Moldova. Plahotniuc încă este prezent în politica din R. Moldova”, a spus Nichiforciuc.
Întrebat de ce i-ar trebui lui Plahotniuc implicarea în politica din R. Moldova, Nichiforciuc a spus că nu cunoaște acest lucru, iar pe fostul președinte PDM el îl știe doar ca lider de partid.