main logo
860

Filip: PDM face un pas în urmă, ca apoi să facă doi pași înainte

Președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat, Pavel Filip, spune că evenimentele politice din ultima perioadă sunt un test bun pentru PDM.

Filip: PDM face un pas în urmă, ca apoi să facă doi pași înainteFoto: Ipn.md

Partidul va face o analiză critică a modului în care a activat până acum și va veni cu noi abordări, care să aducă formațiunea și mai aproape de oameni. „PDM are nevoie de curățare, am făcut greșeli, cred că mulți dintre noi au simțit că partidul are nevoie de o schimbare”, a declarat fostul premier în cadrul unui briefing de presă, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Pavel Filip a menționat că fracțiunea parlamentară a PDM va fi „în opoziție cu toți cei care vor submina independența, suveranitatea și integritatea teritorială a țării”. De asemenea, va fi „în opoziție cu cei care vor încălca Constituția și legile țării, cu cei care vor călca în picioare valorile europene”. 

Pavel Filip susține că PDM va susține proiectele care vor aduce beneficii pentru oameni. „Vom fi o opoziție activă și constructivă, fiind de la guvernare cunoaștem foarte bine domeniile de activitate și le vom monitoriza în continuare cu atenție”, a declarat fostul prim-ministru.

Potrivit lui Pavel Filip, PDM are mulți oameni profesioniști. Partidul face un pas în urmă, ca apoi să facă doi pași înainte. Pavel Filip este sigur că timpul le va așeza pe toate la locul lor. „Anterior nu am avut noroc de o opoziție adevărată, în toți anii cât am fost la guvernare. Iată că noua guvernare este mai norocoasă”, a spus fostul premier.

Pavel Filip a transmis noilor miniștri că PDM vine în opoziție din Guvern, că le vor fi monitorizate toate acțiunile și îi va sancționa când vor deraia de la parcursul corect, în detrimentul cetățenilor.

Pavel Filip a mai anunțat că democrații vor înainta candidatura Monicăi Babuc la funcția de vicepreședinte al Parlamentului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării