main logo
1855

Filat: Suntem departe de UE. Guvernarea nu a pregătit măcar echipa de negociatori

Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, critică politica Partidului Acțiune și Solidaritate și a șefei statului Maia Sandu. Potrivit lui, suntem departe de Uniunea Europeană, ca și Georgia.

Filat: Suntem departe de UE. Guvernarea nu a pregătit măcar echipaFoto: IPN

„Aderarea la UE se face de către Moldova, nu de Maia Sandu, PAS sau alt partid. Trebuie să fie un efort național, nu o cursă politico-electorală”, a menționat Filat, transmite Știri.md cu referire la unimedia.info.

„De la ridicarea vizelor la integrarea în UE. Acordarea statutului de candidat al Republicii Moldova la UE este o realizare importantă. Din păcate, în mentalul colectiv al cetățenilor noștri, aderarea la prosperul spațiu european a fost și este echivalent cu libera circulație a persoanelor, din acest motiv vestea că suntem țară candidat nu a produs decât foarte puțină emoție, în special pentru cei care știu ce presupune statutul de membru al comunității europene. Pentru cei mai mulți moldoveni, aderarea la UE s-a produs atunci când s-au ridicat vizele.

Mai mult, actuala guvernare pare pregătită doar pentru beneficiile statutului de țară membru decât cum să obțină acest statut. De fapt, analizând condițiile puse de Comisia Europeană, dar nevociferate de Consiliul European, datorită intervenției României, putem spune că suntem la fel de departe de UE ca și Georgia, statutul de țară candidat fiind mai mult un semnal politic de a arăta că Ucraina și R.Moldova nu au fost abandonate în fața militarismului rus decât o intenție clară de a ne primi.

Din nefericire, Republica Moldova poate începe negocierile, dacă vom îndeplini condițiile Comisiei Europene, cel mai devreme în toamna anului viitor, iar pilonul principal, echipa de negociatori, nici măcar nu a fost constituită, pentru ceea ce se presupune a fi un adevărat examen al statului nostru.

Datorită schimbărilor din blocul comunitar, fără o grăbire a procesului de aderare prin demararea negocierilor riscăm să rămânem precum Turcia, un etern candidat la Uniunea Europeană. Totodată, fără o politică internă bună nu putem avea o politică externă bună și din acest motiv singularizarea PAS și a Maiei Sandu, ruperea de ceilalți actori politici poate duce la distrugerea pe termen lung a întregului sistem politic cu consecința revenirii unei stângi revanșarde și supusă intereselor străine. În final, aderarea la UE se face de către Republica Moldova, nu de Maia Sandu, PAS, sau un alt partid. Aderarea la Uniunea Europeană este și trebuie să fie un efort național nu o cursă politico-electorală!”, a scris Filat.

Consiliul European a votat pentru acordarea statutului de state candidate pentru aderare Republicii Moldova și Ucrainei.

Republica Moldova a semnat cererea de aderare la UE pe 3 martie 2022.

Pe 17 iunie 2022, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de candidat la UE pentru Ucraina și Republica Moldova.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării