main logo
2287

Filat: Șor trebuie să răspundă pentru declarațiile calomnioase

După ce Ilan Șor a declarat în cadrul unei emisiuni TV că i-a transmis prin intermediului lui Vlad Filat o geantă cu bani lui Igor Dodon, fostul premier vine cu o reacție.

Filat: Șor trebuie să răspundă pentru declarațiile calomnioaseColaj: Știri.md

Filat spune că niciodată nu a comentat declarațiile lui Șor, însă ultimele declarații nu l-au lăsat indiferent și l-au făcut să vină cu precizări, transmite Știri.md. 

"În toți acești patru ani de când sunt încarcerat nu am comentat niciodată minciunile și aberațiile expuse de către Șor. Nu am făcut acest lucru din motivul că nu am dorit să cobor la nivelul unui escroc, mincinos și laș.

Având în vedere ultimele declarații grave ale acestui individ care mă vizează pe mine, dar și cel puțin alte două persoane, ex-președintele RM și actualul președinte al RM, mă obligă să ofer o reacție. Însă, datorită faptului că Procuratura Anticorupție s-a autosesizat și urmează să investigheze cele declarate de fugarul Șor, pentru a nu afecta acțiunile de investigație, țin să precizez că voi face declarații în fața procurorilor. Acest ticălos pe nume Șor trebuie să răspundă pentru declarațiile calomnioase.

Ce nu înțelege Ilan Șor, dar și alții, că poți fugi de oricine, dar de sine nu poți fugi. Va veni timpul când nu doar va fi nevoit să fugă, dar și să răspundă pentru vorbele și faptele săvârșite, dar și pentru multe, multe minciuni care au distrus oameni și familii”, se arată în mesajul lui Vlad Filat, transmis prin intermediu avocaților. 

Știri.md amintește că Ilan Șor a dezvăluit în cadrul unui interviu pentru Televiziunea Centrală ce se afla în geanta neagră pentru Igor Dodon.

Potrivit lui, în geantă eru 3 milioane de dolari, pe care Filat i-a transmis lui Dodon pentru alegerea lui Timofti președinte.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării