main logo
1844

Filat: Platforma DA a avut o propunere de umilire pentru PLDM

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) nu va participa la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Anunțul a fost făcut de către fostul lider al formațiunii, Vlad Filat, în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune.

Filat: Platforma DA a avut o propunere de umilire pentru PLDMFoto: știri.md

Chiar dacă nu se mai află la șefia partidului, Filat spune că a rămas în calitate de membru al Consiliului Național Politic, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

Mai mult ca atât, Filat susține că PLDM a avut o discuție privind crearea unui bloc cu Platforma Demnitate și Adevăr, doar că atitudinea Platformei în cadrul discuției a fost una „umilitoare”.

„Din partea Platformei DA am văzut multe bâlbâieli. De fapt, au avut loc două întâlniri la Parlament, în biroul lui Igor Munteanu. Din păcate, aceste întâlniri au fost doar un schimb de opinii. După a doua întâlnire, decizia fusese luată. 

PPDA a propus varianta de a merge pe listele lor. Reprezentarea pe lista, așa cum a ajuns la PLDM nu a fost acceptată, a fost o propunere de umilire. Ce este acum mai important, eu cred că PLDM nu ar trebui să participe în aceste alegeri. 

Odată ce nu s-a reușit crearea acestui bloc electoral cu PPDA, vom decide ca PLDM să nu participe la aceste alegeri. Prin atitudinea PPDA pe care a avut-o față de PLDM la acele două întâlniri – a fost una umilitoare. Cred că PAS ar avea șanse să obțină majoritatea în Parlament și ca să nu ajungem pe urmă să deplângem un procent sau doua de voturi irosite, de aceea vom îndemna oamenii să voteze pentru PAS”, a declarat Vlad Filat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării