Filat nu exclude că va ajunge din nou la CEDO în privința dosarului său
Fostul prim-ministru Vlad Filat pledează nevinovat în dosarul în care este învinuit de spălare de bani în proporții deosebit de mari și cere să fie achitat. Acesta și-a expus ieri, 26 februarie, pledoaria în fața magistraților și a declarat că, dacă nu i se va face dreptate, nu exclude că va ajunge din nou la CEDO. La rândul lor, procurorii susțin că au suficiente probe care demonstrează vinovăția lui Filat.
Potrivit procurorilor, în vara anului 2013, Vlad Filat ar fi încheiat un contract de asistență cu o companie de consultanță din SUA. Totul s-a întâmplat în campania electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2014, iar serviciile erau prestate pentru Partidul Liberal Democrat din Moldova, transmite Știri.md cu referire la radiomoldova.md.
Pentru serviciile contractate, Filat i-ar fi plătit companiei nerezidente aproape 13 milioane de lei. Transferurile au fost efectuate periodic din conturile companiilor gestionate de un intermediar, în care erau depozitate mijloace financiare obținute fraudulos de la Banca de Economii. Cu toate acestea, Vlad Filat neagă toate aceste acuzații.
Vlad Filat a menționat că, pe parcursul a cinci ani cât a durat procesul, el și echipa lui au venit cu probe care demonstrează nevinovăția sa.
„Vom aștepta decizia pe care o va pronunța instanța de judecată și vom acționa în consecință”, a adăugat Vlad Filat.
Procurorii cer pentru Vlad Filat șapte ani de închisoare și solicită să fie încasat un prejudiciu de peste 12 milioane de lei, contravaloarea sumei ce a constituit obiectul spălării banilor.
Vlad Filat își va afla sentința pe acest dosar în data de 29 aprilie. Dosarul în care este învinuit a fost transmis în judecată în 2018, iar prima ședință a avut loc un an mai târziu. Pentru această infracțiune, legea prevede o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la cinci la 10 ani.