Explozia din Beirut: Cine ar fi adevăratul proprietar al navei Rhosus
Un magnat ascuns din transport, comercianți cu explozive din Africa, o bancă tenebră notorie și o navă ruginită: o rețea de evenimente ciudate și persoane legate de sacii cu nitrați care au distrus portul Beirut, relevă o investigație realizată OCCRP, la care au luat parte și jurnaliștii de la RISE Moldova.
Potrivit anchetei adevăratul proprietar al navei Rhosus, ce plutea sub pavilion moldovenesc la momentul când transporta nitratul de amoniu, a fost Manoli Charalambos, un magnat maritim cipriot ce deține și compania Geoship Company SRL din Moldova, care s-a ocupat în februarie 2012 de înregistrarea navei în Registrul Naval al Republicii Moldova, transmite Știri.md cu referire la mold-street.com.
Companiile lui Manoli
Manoli neagă acest lucru, dar a refuzat să furnizeze documente ce ar confirma acest lucru, susţin autorii.
"Manoli deținea nava printr-o companie înregistrată în Panama, dar care primea mesajele poștale în Bulgaria. El a înregistrat nava în Moldova, o țară a Europei de Est, blocată pe uscat, care a devenit notorie ca jurisdicție de „pavilion de comoditate”, cu reglementări laxe pentru navele care arborează pavilionul său.
Pentru a face acest lucru, a lucrat printr-o altă companie a sa, Geoship, una dintre o mână de firme recunoscute oficial, care a înregistrat nava cu pavilion moldovenesc, deţinută de proprietari străini.
Apoi, o altă companie a lui Manoli, cu sediul în Georgia, a certificat nava drept de maritimă - deși era într-o stare atât de proastă, încât a fost arestată în Spania, câteva zile mai târziu", potrivit anchetei OCCRP.
La sfârșitul lunii iulie 2013, Maritime Lloyd din Georgia (firmă deţinută de Manoli) a emis o certificare care arată că nava a fost construită în condiții de siguranță, potrivit actelor de inspecție.
Câteva zile mai târziu, inspectorii portuari din Sevilla au reținut nava, citând 14 defecte, inclusiv probleme cu sistemul său auxiliar de alimentare.
Nava era gajată de Manoli
Ancheta arată că în momentul ultimei călătorii a navei Rhosus, Manoli era dator față de FBME, o bancă din Liban, care ulterior a fost închisă pentru presupuse infracțiuni de spălare de bani, inclusiv ajutorarea grupului militant shia Hezbollah și o companie legată de programul sirian de producere de arme de distrugere în masă. La un moment dat, Rhosus a fost oferită ca garanție pentru returnarea creditului.
Clientul final pentru azotatul de amoniu de pe navă, o fabrică de explozibili din Mozambic, face parte dintr-o rețea de companii cercetate anterior pentru traficul de arme. Fabrica nu a încercat niciodată să revendice materialele explozive abandonate.
Intermediarul pentru expediere, o companie britanică legată de Ucraina, care nu activa la acea vreme, a convins un judecător libanez în 2015 să obțină testarea calității azotatului de amoniu cu intenția de a o revendica.
S-a constatat că stocul se află într-o stare proastă, iar compania, Savaro Limited, nu a încercat să recupereze nitratul de amoniu până la urmă.
Noile informaţii arată cum, în aproape fiecare etapă, transportul mortal al lui Rhosus a fost conectat la actori care foloseau structuri opace și supravegherea slabă a guvernelor pentru a lucra în umbră.
Datele, de asemenea, arată pericolele deosebite pe care le prezintă lipsa de transparență în industria de transport maritim, potrivit Helen Sampson, directorul Centrului de Cercetări Internaționale Seafarers al Universității Cardiff.
Concluziile „evidențiază toate punctele slabe ale sistemului [de transport maritim] și modul în care pot fi exploatate de către cei care doresc să le exploateze”, a spus Sampson.
A dispărut mai mult de jumătate din azotatul de amoniu
Ancheta mai relevă că în iulie 2020 - cu două săptămâni înainte de explozie - serviciile de securitate libaneze au prezentat președintelui și premierului un raport care avertiza că există probleme grave de securitate la depozit. Cea mai periculoasă marfă nu a fost protejată de tâlharii potențiali.
Raportul arăta că depozitul nu a fost păzit, una dintre uși lipsea, iar în partea de sud era o gaură în perete.
„Dacă nitratul de amoniu este furat, infractorii pot confecţiona explozibili din el”, a spus serviciul de securitate într-un raport.
Potrivit anchetei, reprezentanții a trei structuri de informații europene care investighează cauzele exploziei susţin că la momentul dezastrului, depozitul nu deținea toată marfa confiscată, care se ridica la 2.750 de tone.
Judecând după puterea exploziei, a fost detonat o cantitate de la 700 la 1000 tone de azotat de amoniu.
Cu toate acestea, cantitatea rămasă a fost suficientă pentru a distruge partea de est a Beirutului, să provoace moartea a peste 180 de persoane şi rănirea a peste 8.000 de persoane.