3192
0
Experții comentează șansele Maiei Sandu la parlamentare și prezidențiale
3192
0

Fosta prim-ministră Maia Sandu va reveni în Parlament dacă va candida la alegerile noi în circumscripția nr. 38 Hâncești, unde vor avea loc alegeri parlamentare noi după ce deputatul democrat Alexandru Botnari a depus cerere de demisie.

Foto: știri.md

De această părere este fostul vicepremier Alexandru Muravschi. Potrivit lui, Hâncești este una dintre circumscripțiile din centrul țării, unde blocul ACUM are actualmente o influență mare, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Alexandru Muravschi explică acest lucru prin faptul că Partidul Democrat nu are acum o figură puternică care ar putea să-i țină piept Maiei Sandu, în cazul în care politiciana va candida pe această circumscripție. 

Totodată, fostul vicepremier spune că o asemenea decizie de a candida la un nou mandat în Parlament poartă în sine și un mare risc: dacă va pierde alegerile, Maia Sandu va suferi o puternică lovitură de imagine. 

„Aici trebuie de analizat bine. Dar opinia mea este că ea are foarte mari șanse să câștige”, a afirmat Alexandru Muravschi.

Comentatorul politic Boris Șapovalov este de părere că Maia Sandu va participa în campania pentru fotoliul de șef al statului. În opinia lui, demisia Guvernului condus de Sandu pe 12 noiembrie curent, de facto, a fost începutul campaniei electorale pentru prezidențiale pentru Maia Sandu. 

„Până la alegerile prezidențiale mai este încă un an. Dacă totul va fi bine în legătură cu bugetul și Guvernul tehnocrat al lui Ion Chicu și în următoarea jumătate de an executivul va arăta rezultate serioase, Maia Sandu nu are nicio șansă să câștige alegerile prezidențiale”, este de părere comentatorul politic.

Potrivit lui, Maia Sandu, pe eșichierul de dreapta, este o figură importantă spre deosebire de președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, care a rămas pe locul doi sau chiar ar trebui să plece din politică. 

În ceea ce privește eventuala candidatură a Maiei Sandu în circumscripția nr. 38, care este considerată, în opinia lui, o circumscripție cu influență puternică a Partidului Democrat și a socialiștilor, nici PDM, nici PSRM nu are nevoie ca președinta PAS să ajungă în Parlament.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter