Experți și deputați discută la Chișinău rolul Parlamentului în integrarea europeană
Parlamentul Republicii Moldova a găzduit un eveniment organizat la jumătatea perioadei de implementare a proiectului Twinning „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său în procesul de aderare la Uniunea Europeană”.
Foto: multimedia.parlament.mdReuniunea a fost dedicată rolului esențial al Comisia pentru integrare europeană în pregătirea țării pentru aderarea la Uniunea Europeană, precum și mecanismelor care pot spori implicarea cetățenilor în procesul de consultări publice, transmite Știri.md.
La eveniment au participat președintele comisiei parlamentare, deputatul Marcel Spatari, membri ai comisiei, reprezentanți ai Secretariatului Parlamentului, dar și delegați ai parlamentelor din România, Grecia, Italia, Ungaria și Austria, precum și reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea capacităților comisiei parlamentare în gestionarea proiectelor de acte normative marcate cu sigla UE și pe volumul tot mai mare de activitate privind armonizarea legislației naționale cu normele europene. De asemenea, au fost analizate procedurile de exercitare a controlului parlamentar și contribuția comisiei la eficientizarea procesului decizional în perioada de preaderare.
„Avem mult de lucru și este important să învățăm din experiența partenerilor. Doar în acest an sunt planificate peste 300 de proiecte de acte normative menite să armonizeze legislația națională cu cea a UE”, a declarat Marcel Spatari.
La rândul lor, partenerii internaționali au reafirmat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, subliniind că parlamentele naționale joacă un rol esențial în procesul de integrare europeană.
Potrivit liderului proiectului Twinning, Vasilios Svolopoulos, organizarea acestui eveniment la jumătatea perioadei de implementare evidențiază importanța activității Comisiei pentru integrare europeană pentru Parlament și pentru procesul de integrare europeană al țării.
Proiectul Twinning sprijină eforturile Republicii Moldova de armonizare a legislației cu acquis-ul comunitar și de consolidare a mecanismelor de monitorizare parlamentară. Inițiativa urmărește, totodată, dezvoltarea unui proces legislativ mai eficient, transparent și participativ.
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un consorțiu condus de Parlamentul Greciei, în parteneriat cu parlamentele din România, Italia, Ungaria și Austria. Proiectul se desfășoară în perioada 3 februarie 2025 – 2 februarie 2027.
![]()