main logo
403

Experți: Moldova trebuie să ratifice Convenția de la Istanbul

Republica Moldova trebuie să ratifice şi să depună eforturi considerabile pentru realizarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi violenţei domestice (Convenţia de la Istanbul).

Experți: Moldova trebuie să ratifice Convenția de la Istanbulantiviolenta.gov.md

Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta experţii au vorbit joi în cadrul unei conferinţe la Universitatea de Stat din Moldova, organizată de Facultatea de Drept, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, oficiul Consiliului Europei (CoE) şi Ambasada Franţei în Moldova, transmite Știri.md.

Potrivit şefului de departament al Direcţiei generale a CoE pentru democraţie, Daniele Cangemi, există o mulţime de stereotipuri referitoare la obiectivele Convenţiei de la Istanbul, însă acestea nu au o confirmare reală, iar documentul nu distruge în niciun fel valorile şi tradiţiile religioase ale Moldovei.

El a menţionat că documentul nu conţine prevederi care promovează căsătoriile între persoane de acelaşi sex, nu defineşte sau reglementează instituţia căsătoriei, cu excepţia prevederilor care interzic căsătoria forţată.

Cangemi a remarcat că Convenţia de la Istanbul obligă guvernul să ia măsuri pentru combaterea violenţei împotriva femeilor şi pedepsirea agresorilor.

Moldova a semnat Convenţia de la Istanbul pe 6 februarie 2017. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, cel puţin jumătate din femeile din Moldova au fost supuse cel puţin o dată vreunei forme de violenţă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării