main logo
1455

Expert: Vizita șefei MAE român la Chișinău, un semnal strategic puternic

Analistul politic Ion Tăbârță afirmă că vizita oficială a ministrului român al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, la Chișinău reconfirmă caracterul strategic și simbolic al relației dintre România și R. Moldova.

Expert: Vizita șefei MAE român la Chișinău, un semnal strategic puternicImagine simbol

Potrivit expertului, aceste relații se bazează pe o legătură istorică și culturală profundă, care depășește standardele diplomației bilaterale convenționale, transmite Știri.md cu referire la radiochisinau.md.

Totodată, Tăbârță a subliniat că momentul ales pentru această vizită este unul semnificativ, având o dublă miză: reafirmarea sprijinului politic din partea Bucureștiului într-un context electoral tensionat pentru R. Moldova și stabilirea unei relații personale între noua șefă a diplomației române și oficialii de la Chișinău.

„Această vizită reconfirmă încă o dată că, pentru România, Republica Moldova rămâne un partener foarte important. Relațiile cu Republica Moldova sunt speciale, ele depășesc acel cadru strict bilateral obișnuit între două state”, a declarat analistul.

De asemenea, Ion Tăbârță atrage atenția că, indiferent de componența politică a viitoarei guvernări de la Chișinău, chiar și una cu orientări pro-ruse, menținerea unei relații pragmatice și respectuoase cu România va fi inevitabilă, în special din motive ce țin de securitate regională și interese energetice.

Expertul mai consideră că dosarul moldovean este bine cunoscut la București, iar vizita Oanei Țoiu reprezintă o continuare firească a unei politici externe românești constante față de Chișinău.

De menționat că ministrul Afacerilor Externe al României, Oana-Silvia Țoiu, efectuează astăzi prima sa vizită oficială în Republica Moldova de la preluarea mandatului, în luna iunie a acestui an.

Citește și: Oana Țoiu, la Chișinău: România va continua să sprijine Moldova

Relațiile moldo-române, discutate de Dorin Recean și Oana Țoiu

Cooperare moldo-română: Maia Sandu, întrevedere cu Oana Țoiu la Chișinău

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării