main logo
514

Expert: PDM are un avantaj imens în circumscripţii uninominale

Partidul Democrat are un avantaj imens în circumscripţiile uninominale, susţine Arina Ţurcanova, expert la Fundaţia pentru Cultură Strategică (FR).

Expert: PDM are un avantaj imens în circumscripţii uninominale

Potrivit agenţiei Infotag, ea a menţionat în studiul său că, "în mai multe circumscripţii, PDM a înaintat drept candidaţi la funcţia de deputat în Parlament preşedinţi de raioane şi primari: la Briceni, Râşcani, Glodeni, Soroca, Făleşti, Teleneşti, Ungheni, Criuleni, Căuşeni, Ştefan-Vodă, Hînceşti, transmite Știri.md.

„În alte câteva circumscripţii, pentru mandatele de deputat vor lupta reprezentanţii autorităţilor centrale din partea PDM din alte raioane. La Călăraşi va lupta cu oponenţii ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, la Ialoveni - ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, într-o circumscripţie din Chişinău - ministrul Economiei şi Infrastructurii, la Anenii Noi - ministrul Afacerilor Interne, la Străşeni - premierul Pavel Filip, iar la Nisporeni - însuşi Vlad Plahotniuc", a amintit expertul.

În opinia sa, "PSRM are doar un mic contingent împotriva armatei liderilor locali şi a membrilor guvernului lui Plahotniuc; de exemplu, preşedinta partidului, Zinaida Greceanîi, va lupta la Briceni cu preşedintele raionului din partea PDM".

„Deja la această etapă a cursei electorale, fără mare sociologie se poate observa avantajul imens al lui Plahotniuc în raportul de forţe în circumscripţiile uninominale. Este vorba de resursele administrative, deoarece primarii şi preşedinţii de raioane înaintaţi de democraţi la funcţia de deputat înţeleg foarte bine preţul victoriei şi al înfrângerii: dacă Plahotniuc va pierde puterea, ei se vor duce la fund împreună cu cei de la conducerea PDM", consideră expertul.

Ea a menţionat că, "în funcţie de rezultatele generale ale alegerilor, Plahotniuc va obţine posibilitatea să utilizeze componenta majoritară fie pentru nerecunoaşterea alegerilor, fie pentru a-şi întări considerabil poziţiile".

„Oligarhul este capabil să convingă şi cu binele, şi cu răul, astfel că deputaţii au plecat la PDM vesel şi prietenos, fără a se mai uita la viziunile sale politice anterioare. Iar acum partidul are scenarii pentru viitor, nimeni nu se îndoieşte de acest lucru. Care dintre scenariile le va folosi păpuşarul moldovenesc va depinde de situaţia din circumscripţii, cunoscută de analiştii lui Plahotniuc, nu şi de societatea moldovenească", a spus expertul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării