main logo
539

Expert: Dodon, la întâlnirea cu Krasnoselski, a transmis mesaje electorale

Preşedintele R. Moldova, socialistul Igor Dodon, consideră că trupele ruse de pacificatori trebuie să rămână în regiunea separatistă transnistreană, iar împreună cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, sunt împotriva modificării actualei operaţiuni de menţinere a păcii în stânga Nistrului.

Expert: Dodon, la întâlnirea cu Krasnoselski, a spus mesaje electorale

 În cadrul ultimei întâlniri cu liderul transnistrean, la Tighina, şeful statului a spus că-i este recunoscător Rusiei pentru eforturile depuse în scopul păstrării păcii la Nistru. Declarațiile șefului statului vin  în contradicție cu poziția Executivului de la Chișinău, care a cerut, la nivel internaţional, retragerea trupelor ruseşti din regiunea transnistreană. Pe de altă parte, juristul și expertul în problema transnistreană Alexandru Zubco consideră declaraţiile preşedintelui Dodon drept mesaje pentru atragerea electoratului de stânga, cu aspiraţii pro-ruse.

„Am exprimat sprijinul comun pentru toți participanții la Operațiunea de pacificare mixtă din Zona de Securitate, dar şi recunoștință Federației Ruse pentru activitatea contingentului pacificator rus, pentru funcționarea eficientă şi continuă a misiunii de pacificare, pentru eforturile depuse în scopul păstrării păcii la Nistru. În acest context, a fost subliniată stringența implementării unor măsuri orientate spre normalizarea funcționării delegației integrale a Federației Ruse în cadrul CUC. Totodată, ne-am expus împotriva apelurilor venite din partea unor actori internaționali cu referire la o eventuală reformatare la etapa actuală a operațiunii de pacificare la Nistru, fără a ține cont de necesitatea realizării unei reglementări politice ample a diferendului transnistrean, doar prin modalități pașnice”, a scris Igor Dodon pe pagina sa oficială de Facebook în urma discuţiilor avute cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

Întrebat de ZdG despre impactul acestor afirmații ale șefului statului, care ar veni în contradicție cu poziția oficială a Guvernului, juristul Alexandru Zubco le califică nu mai mult decât drept declarații electorale :„Anul 2018 este unul electoral, iar preşedintele, în calitate de lider al unui partid, a transmis mesaje pentru a atrage electorat. S-au trasat subiecte de interes pentru opinia publică: libera circulaţie etc. E cert că electoratul din stânga Nistrului, vrem sau nu, are o conotaţie mai mult pro-rusă, ceea ce promovează şi Dodon. El transmite mesajele care sunt oportune pentru malul stâng al Nistrului”.

Expertul în problema transnistreană menționează, totodată, că nici subiectul privind retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului nu a avansat în discuții sau acțiuni concrete.

„Moldova discută permanent despre acest proces. Nu e nimic nou. Retragerea trupelor este un proces foarte îndelungat şi anevoios. În cazul în care Ucraina este implicată într-un război cu Rusia – retragerea trupelor este imposbilă. Ultimele rapoarte ale OSCE arată că muniţiile sunt periculoase de transportat, adică mişcarea lor ar însemna o catastrofă. Ele sunt vechi. Singura soluţie ar fi distrugerea lor. Retragerea trupelor ruse o folosesc partidele politice în diferite situaţii. Unul spune că a încercat să determine retragerea, al doilea spune să fie menţinute. Deocamdată, e pentru ademenirea electoratului. În sens restrâns acest mandat de menţinere a trupelor a fost acceptat de Chişinău încă atunci când s-au instaurat. Vorbim la nivel de declaraţii politice care sunt lipsite de un substrat. Asta ar însemna că Moldova se implică în războiul dintre Rusia şi Ucraina”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării